Așa cum v-am promis săptămâna trecută discutăm despre religia în școli și de ce sprijină financiar statul român cultele religioase. Micul nostru articol are la bază volumul publicat recent de Secretariatul de Stat pentru Culte - "Statul și cultele religioase - în colaborare cu Institutul Național de Statistică și cu Autoritatea Națională pentru Retrocedarea Proprietăților. Studiul alcătuit sub autoritatea domnului Victor Opaschi pune - și poate ar trebui urmat și de alte instituții - în discuție câteva teme aflate în dezbaterea publică.
Subiectul este de mare actualitate el fiind pus în dezbatere națională de diverse ONG-uri, dar și vozi ale societății civile sau asociații umanist-seculare.
Statul român asigură libertatea învăţământului religios potrivit cerinţelor specifice fiecăruia dintre cele 18 culte recunoscute. Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun de discipline. Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.
La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie.
Ne puteți urmări și pe Google News
Opțiunea pentru educația religioasă de tip confesional își are originea în tradiția juridică și instituțională românească și în nevoia de reconstruire a identității proprii a persoanelor și comunităților religioase după o jumătate de secol de comunism. Astfel, după o lungă perioadă în care identitatea religioasă fusese silită să se retragă în spațiul privat, iar educația religioasă în școli fusese eliminată, formula educației confesionale era menită să asigure reconstrucția și consolidarea unor identități puternice, menite să creeze solidarități puternice și să participe la consolidarea legăturilor sociale la nivelul întregii societăți. La începutul anilor '90 au fost discutate mai multe opțiuni de reintroducere a educației religioase în școlile publice, varianta agreată în final de majoritatea participanților la dezbatere fiind tocmai cea a educației confesionale. Statul român face eforturi să asigure tuturor elevilor dreptul la educația religioasă în confesiunea proprie, însă lasă libertatea părinților și a elevilor de a alege confesiunea în care doresc să fie educați copiii lor, potrivit normelor de drept internaționale, precum și dreptul de a nu urma orele de religie.
Prezența unor cursuri de educație religioasă în școlile publice nu este o particularitate a sistemului românesc de educație. Astfel, în Europa, dintre cele 47 de ţări membre ale Consiliului Europei, doar trei (Albania, Macedonia şi Franţa – exceptând Alsacia şi Mosella) nu oferă nicio formă de educație religioasă în şcolile publice. În 25 din aceste ţări ora de religie este obligatorie, iar în 18 ţări ora de religie este opţională sau facultativă.
Așadar sistemul românesc este coerent și compatibil din punct de vedere juridic cu celelalte modele europene existente în domeniu. Suntem cu alte cuvinte în rândul lumii!
Recomandările noastre
