Costel Gâlcă a vorbit despre obiectivele pe care le are la Steaua
- Andrei Călin
- 3 iunie 2014, 15:48
Noul antrenor al echipei Steaua a semnat azi contractul și a vorbit despre planurile pe care le are pe banca tehnică a „roș-albaștrilor”
Costel Gâlcă a oficializat, azi, înțelegerea cu Steaua și a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a fost prezentat oficial. Tehnicianul aa afirmat că obiectivele sale sunt câștigarea campionatului, Cupei României și calificarea în grupele Champions League.
„Nu am experienţă ca antrenor, dar munca dă roade şi sper să aduc Steaua acolo unde îi este locul, acolo unde a fost în ultimii ani. Nu vreau să schimb multe lucruri, munca depusă de Laurenţiu Reghecampf a fost foarte bună, iar voi lua informaţii de la toată lumea care a fost în club, inclusiv de la el. Oricine îşi doreşte să antreneze Steaua, este simbolul României. Asta se cunoaşte prin rezultate avute de-a lungul anilor. Este greu să-l înlocuiesc pe Laurenţiu Reghecampf, dar acum vine cineva cu motivaţie. Laurenţiu Reghecampf a plecat că nu mai avea motivaţie. Vreau să câştig campionatul, Cupa şi în primul rând să ajungem în grupele Champions League. Primele sunt confidenţiale", a declarat Gâlcă.