O știa toată pădurea. Le împuia capul la toți cu sporovăiala ei. Pe cât îi era înfățișarea de ștearsă, de plicticoasă, cu penele zburlite, cenușii, pătate cu negru spre coada rărită, pe atât era de îngâmfată.
Cât era ziua de lungă, țopăia din pom în pom, căutând surate cărora să le facă capul călindar. Orice fleac era prilej de fudulie: că se trezește prima din pădure, înainte de răsăritul soarelui, că nimeni nu are cuib atât de măiestrit făcut ca ea, că meiul pe care îl are dosit îi ajunge până, hăt!, în toamnă... Nu exista pentru ea o fericire mai mare decât să fie ascultată. Era în stare să ciripească ore în șir, fără istov, dacă avea cine s-o audă.
Într-o zi, tot țopăind de colo colo, în căutare de auditoriu, a descoperit, la marginea unui luminiș, un cireș păsăresc atât de încărcat de roade, încât crengile îi atârnau doldora până la pământ. Și nimeni prin preajmă. Păsărica a încremenit: inimioara bătea să-i sară din piept. Doamne, ce noroc: un cireș întreg numai pentru ea! Beată de fericire, a gustat dintr-o boabă. Mm, grozavă... A gustat din alta... Bună... A treia deja i s-a părut cam fadă. Îi lipsea ceva. Să ai un pom al tău și să nu știe nimeni! Așa că s-a cățărat în vârful cireșului și a prins să ciripească de mama focului: „Asta-i a mea! Asta- i a mea!” În câteva clipe, s-au adunat stoluri, stoluri din toată pădurea. Dând peste cireșul încărcat, s-au năpustit și l-au golit cât ai clipi. Apoi s-au dus, lăsând-o pe păsărica noastră privind prostită la cireșul prădat.
De povestioara asta, care mă amuza teribil când eram mic, mi-a amintit ieri sporovăiala lui Ponta despre voturile lui la prezidențiale. În 2009, a votat cu Antonescu, în primul tur, și cu Geoană în al doilea. Deși Ponta era purtătorul de cuvânt al PSD, nu a votat cu cel pe care trebuia să-l împingă spre câștig! În vremuri normale, asta se chema trădare. Apoi: „cu domnul Iliescu nu am apucat să votez!” Ba a apucat: în 2000. Atunci zice că a votat cu Isărescu. Bun, dar în turul II, dintre Iliescu și Vadim? Dacă ar fi votat cu Iliescu, ar fi recunoscut, așa cum a făcut când a fost vorba de Geoană! Deci a votat cu Vadim sau deloc. În vremuri normale, asta se chema minciună.
Ponta și-a dorit dintotdeauna să-i ia locul lui Băsescu la Bruxelles. Acum, însă, când în Consiliul European urma să se decidă noul șef al Comisiei Europene, premierului i-a tremurat vocea de nervi, că trebuie să rămână acasă. Or, se știe, la nervi omul spune multe. Se dă de gol. Așa a ajuns Ponta să declare că îl susține la șefia Comisiei pe Jean-Claude Juncker, candidatul Popularilor, pentru că aceștia sunt majoritari. Interesul de a se pune bine cu viitorul șef de la Centru, era limpede ca apa plată. Dar să o spui public după ce o campanie întreagă te-ai gudurat pe lângă Martin Schulz, și mai ales înainte ca Socialiștii să fi luat o decizie privind acceptarea lui Juncker, asta se cheamă, în orice vremuri, trădare neghioabă.
Ponta minte și trădează cum respiră. Un cadavru nu e altceva decât o treaptă pe care să te cațeri. Așa s-a descotorosit de Antonescu: l-a folosit, l-a stors de potențial și l-a aruncat ca pe o măsea stricată. Așa se va descotorosi și de Tăriceanu, așa se va descotorosi și de Mircea Diaconu. Pentru că și Diaconu face parte dintr- un joc mare. „Dacă m-ați întreba ce prefer, aș vrea să fiu un foarte bun premier până în 2016”, a mai sporovăit ieri Ponta. Și: „Trebuie să ne stabilim candidatul (la prezidențiale - nota mea) cu calm, nu ne grăbește nimeni. Va trebui să avem un congres, probabil în septembrie.”
Ponta se teme de o înfrângere la prezidențiale. Mai ales după doar 37% la europarlamentare. De aceea, încearcă să mențină în viață, conectat la aparate, USL. Tăriceanu și Diaconu sunt aparatele. În plus, Diaconu, cu talentul lui de a juca modestia, cu un background de roluri populare de băiat cinstit și simpatic, are un potențial enorm de creștere. A dovedit-o la europarlamentare, unde, cu 7%, s-a clasat pe locul IV la nivel național. Doar că, după ce ANI i-a contestat dreptul de a ocupa o funcție publică, trebuie să-și clarifice situația cu Justiția. Ceea ce se va petrece până în septembrie.
Doamne, câte pot să spună păsărica și Ponta, când vorbește gura fără ei!
Recomandările noastre
