Ministrul Mediului, Attila Korodi: Circa 10.000 de dosare Casa Verde depuse în 2011 nu au fost analizate

Ministrul Mediului, Attila Korodi: Circa 10.000 de dosare Casa Verde depuse în 2011 nu au fost analizate

Funcționarii de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) mai au de analizat câteva mii de proiecte depuse în 2011, în cadrul programului Casa Verde.

„În sesiunea de depunere a dosarelor deschisă în perioada 01 iunie – 15 iulie 2011, au fost depuse un număr total de 23.938 de dosare. Dintre acestea au fost analizate 14.162 de dosare, iar 9.776 sunt încă în curs de analiză”, a declarat azi ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Attila Korodi.

Analiza şi evaluarea dosarelor depuse se derulează în ordinea sosirii lor la Administraţia Fondului pentru Mediu, de la agenţiile locale pentru protecţia mediului, a explicat șeful de la Mediu. Listele cu proiectele aprobate şi cu cele respinse vor fi afişate pe site-ul AFM, conform Ghidului de finanţare.

„Din dosarele analizate, 11.509 au fost acceptate si 2.653 au fost respinse. Astfel, pentru 5.674 de beneficiari, contractele au fost semnate în 2011 și 2012, iar în acest moment sunt în curs de plată. Dintre acestea, până în prezent au fost decontate un număr de 5.347 cereri în valoare totală de 32,2 milioane lei”, a explicat Attila Korodi.

Pentru restul de 5.835 de beneficiari, contractele se vor semna începând de săptămâna aceasta. Toți solicitanţii vor fi contactaţi de către autoritățile din teritoriu, în vederea contractării.

Aproximativ 13.000 de beneficiari vor semna, anul acesta, contracte de finanțare prin programul Casa Verde, valoarea fondurilor allocate pentru 2014 fiind de circa 305 milioane de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News