Pădurarii care l-au reclamat la DNA pe șeful Direcției Silvice Cluj au fost dați afară. Ca învățătură de minte, în același mod au fost „executate” și rudele lor.
În aprilie 2013, DNA Cluj anunţa că şeful Direcţiei Silvice Cluj, liberalul Traian Mariş, a fost prins în flagrant în timp ce primea de la doi pădurari suma de 10.000 de lei, pentru a nu-i schimba din funcţii. În cererea de arestare se arăta că Traian Mariș ceruse în mod repetat de la subordonați sume de bani, de ordinul zecilor de mii de euro.
Cei doi denunţători care au avut curajul să demaşte mafia din Direcţia Silvică Cluj nu au crezut nicio clipă că peste câteva luni, ei şi familiile lor vor avea de suferit şi vor fi daţi afară.
Răzbunarea Sistemului
Pădurarul Voicu Tomoş spune că la câteva zile de la arestarea lui Mariş a fost abordat de un superior și întrebat de ce a făcut denunțul. La scurt timp, Direcția Silvică a ordonat un control la cantonul lui Tomoș, unde ar fi găsit lipsuri. A fost dat afară.
Al doilea pădurar, Călin Bâlc, era șef de district. I s-a reproșat că a gestionat prost niște documente cu regim special. Nimic concret. Odată cu el a fost dat afară și tatăl său, Ioan Bâlc, cu o vechime de zeci de ani de muncă.
Şeful Direcţiei Silvice Cluj, Dorel Oros, declară că toate concedierile au fost corecte, motivate de lipsuri în gestiune.
Strania coincidență a controalelor
„M-a întrebat direct: dacă am vrut să ies din silvicultură de ce nu mi-am dat demisia”, povestește Voicu Tomoș (foto sus), cum a fost interpelat de superior.
„Apoi, am fost chemat la anchetă disciplinară și au început controalele împotriva mea. La final mi s-a spus că în trei săptămâni în cantonul meu s-a înregistrat o pagubă de 600.000 de lei. Este ireal. Acum sunt pe tușă și mă ocup de gospodăria mea”, ne-a declarat Tomoș.
„Mie nu au avut ce să îmi reproșeze și atunci au scos chestia cu bonurile. Am fost dat afară în noiembrie 2013. Lui tata, ca să îmi arate mie, i-au marcat cioate gata marcate de șeful lui, care în timpul anchetei a murit de inimă. Acele cioate i le-au imputat lui tata”, explică și Călin Bâlc (foto jos).