Ponta, la Antibiotice Iaşi: Este un exemplu că există şi societăţi de stat care funcţionează bine. Nu va fi privatizată

Ponta, la Antibiotice Iaşi: Este un exemplu că există şi societăţi de stat care funcţionează bine. Nu va fi privatizată

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că societatea Antibiotice Iaşi nu va fi privatizată, fiind un exemplu că "există şi unităţi de stat care funcţionează foarte bine", şi a adăugat că pe baza managementului companiei, împreună cu Ministerul Sănătăţii, se va putea salva Institutul Cantacuzino

Premierul a vizitat două dintre secţiile societăţii, apoi a asistat în sala de festivităţi, în care se aflau aproximativ 200 de angajaţi, la o prezentare a companiei. Potrivit mediafax.ro, Victor Ponta a spus că Antibiotice Iaşi este un exemplu că "există şi societăţi în care Guvernul este acţionar majoritar şi unde lucrurile funcţionează foarte bine".

El a afirmat că societatea ieşeană nu va fi privatizată, promiţând că profitul obţinut de Antibiotice va putea fi reinvestit şi în următorii ani pentru modernizarea unităţii.

Victor Ponta le-a spus angajaţilor de la Antibiotice că "este pentru prima dată în viaţă când se trezeşte dimineaţa cu antibiotice" şi a adăugat că în timp ce societatea ieşeană este un proiect de succes, Institutul Cautacuzino reprezintă un proiect eşuat.

"Aici la Iaşi s-au ocupat oameni buni, dincolo s-a ocupat ministrul Nicolăescu şi n-a ieşit bine", a afirmat Ponta.

Premierul a declarat ulterior presei că aşteaptă de la conducerea Antibiotice Iaşi să ajute Ministerul Sănătăţii pentru salvarea Institutului Cantacuzino.

"Pe baza managementului celor de la Antibiotice, împreună cu ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, putem salva şi acel brand. Anul trecut l-am întrebat pe ministrul Eugen Nicolăescu dacă-şi asumă programul de salvare a Institutului Cantacuzino. Eu nu am crezut în el (în program - n.r.), pentru că am vorbit şi cu alţi specialişti. Ministrul mi-a zis «da, eu îmi asum toată responsabilitatea», dar acum nu mai e ministru. Am pierdut un an, însă am pierdut şi mulţi bani", a spus premierul.

Directorul Antibiotice Iaşi, Ioan Nani, i-a solicitat premierului să intervină la Ministerul Finanţelor pentru ca bugetul pe acest an al societăţii ieşene să fie aprobat, astfel încât, de la 1 iulie, salariile a peste 1.000 de angajaţi ai fabricii să poată fi majorate cu aproximativ 200 de lei.

Victor Ponta a promis că situaţia va fi rezolvată şi că lefurile angajaţilor de la Antibiotice vor putea fi mărite. Vizita premierului Victor Ponta la Antibiotice Iaşi a durat o oră, şeful Executivului îndreptându-se apoi către stadionul din Copou, pentru a asista la ceremonia de beatificare a episcopului martir Anton Durcovici.