PNDR 2014-2020: 370 de milioane de euro pentru irigații
- Simona Tapalag ă
- 15 mai 2014, 16:54
Începând cu acest an, vor fi demarate proiecte de investiții care totalizează aproximativ 370 de milioane de euro și care vizează refacerea sistemului de irigații
„Ne preocupă reabilitarea sistemului de irigaţii, iar soluţia imediată este că 370 de milioane de euro vor începe să fie investiţi din acest an din fonduri europene în infrastructura secundară. De când guvernăm, am investit 140 de milioane de euro în această infrastructură. Vorbim de acoperirea din fonduri europene a sută la sută din nevoia pe care o au fermierii”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la conferința anuală a Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
Banii vor fi disponibili prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, cofinanțat de Uniunea Europeană. Finanţarea infrastructurii secundare de irigaţii a beneficiat în perioada de programare 2007 – 2013 de o alocare de 140 de milioane de euro, fiind contractate 139 de proiecte ale Organizaţiilor Utilizatorilor de Apa pentru Irigatii (OUAI).