Despre ziua de 1 Mai, frumoasa zi a lui Florar - cum i se spune în tradiţia populară, aproape că nu se mai ştie semnificaţia iniţială.

Aşa cum aproape că trece neobservat faptul că la români Ziua Muncii reprezintă sarbatoarea de Armindeni. De-a lungul timpului, această dată a fost folosită în funcţie „de interese”, de către americani, comunişti şi nazişti.

În conflict

Luna mai a fost numită astfel în onoarea zeiţei Maia, o nimfa greacă a munţilor, mai târziu identificată cu cea mai frumoasă dintre cele şapte surori, Pleiadele. Parintii Maiei erau Atlas si Pleione, o nimfă a mării. 1 mai îşi are originile în sărbătorile Europei păgâne, precreştine, când se celebra reîntinerirea naturii. Tradiţia păgână a intrat în conflict cu Biserica Catolică, dar ziua a fost sărbătorită pana la 1700.

Biserica respingea mai ales obiceiurile ciudate, care nu se deosebeau de ale Halloween-ului. Noaptea de 1 mai era cunoscută în multe ţări europene ca fiind a Vrăjitoarelor. Sărbătorirea lui 1 mai în Europa a variat, pentru meşteşugarii medievali fiind una dintre cele mai populare sărbători. Iar obiceiul cerea să fie aleasă o "Regina a maiului", cea mai frumoasă din toate femeile aşezarii, pentru a conduce semănatul.

Au demonstrat

Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de 1 mai, ca sărbătoare internaţională a muncitorilor. În anul 1872, circa 100.000 de lucrători din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886", sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Însă, cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au mers 90.000 de demonstranţi, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35.000 de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piaţa Heymarket din Chicago. Numărul greviştilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstraţii, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaţilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick". Poliţia a intervenit, 4 protestatari au fost împuşcaţi şi mulţi alţii au fost răniţi.

Focuri de armă

În seara aceleaşi zile, a fost organizată o nouă demonstraţie în Piaţa Haymarket. Din mulţime, o bombă a fost aruncată spre coloana de poliţişti. Au fost răniţi 66 de poliţişti, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliţia a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câţiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhişti, care aparţineau unei mişcări muncitoreşti promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecaţi. În urma procesului, 7 dintre aceştia au fost condamnaţi la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viaţă) şi unul la 15 ani închisoare. Şapte ani mai târziu, o nouă investigaţie i-a găsit nevinovaţi pe cei 8.

În anul 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie pentru susţinerea, prin manifestaţii şi greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social-democraţii afiliaţi la aşa-numita Internaţională a ll-a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internaţională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstraţii în SUA, în majoritatea ţărilor europene, în Chile, Peru şi Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaţionala a ll-a a chemat toţi sindicaliştii şi socialiştii să demonstreze pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului şi pentru pace universală".

Un pretext

La scurt timp, Federaţia Americană a Muncii s-a dezis de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncii"), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală. Această decizie a fost luată pentru a repara ofensa adusă greviştilor de la Sindicatul American al Căilor Ferate şi al căror protest fusese înăbuşit prin trimiterea de trupe.

1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internaţională a Muncii. În ţările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată în sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice. În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mişcarea socialistă în 1890. Pe vremea lui Ceauşescu, data de 1 mai fiind  “folosită” ca un pretext de a mobiliza mulţimile. Formula consacrată: „1 Mai - Ziua solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc"…

Şi naziştii au avut tentative de uzurpare a tradiţiei. Ziua de 1 mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunităţii naţionale germane, promiţându-se construirea unui socialism naţional, în centrul căruia se afla arianul, considerat un prototip al celor ce muncesc. "Ziua renaşterii poporului", adică 1 mai la nazişti, a avut şi un “concept”, autor fiind Joseph Goebbels, ministrul nazist al Propagandei, în timpul lui Adolf Hitler. Noul concept: festival antic al regenerarii anotimpurilor - imagine a renaşterii poporului. Simbol: o uriaşă zvastică în fruntea “steagurilor de mai”.

După cum subliniază analiştii, în prezent 1 mai a devenit pretext pentru aproape orice fel de marşuri: împotriva capitalismului, poluării, discriminării sexuale şi aşa mai departe. Semnificaţia iniţială a lui Florar pierzându-se prin negura timpului.