Ponta a fugit din nou de americani

Ponta a fugit din nou de americani

Lideri politici români au discutat, ieri, cu un ofi cial al Departamentului de Stat american, despre criza din Ucraina și Parteneriatul Strategic România-SUA.

Asistentul adjunct al secretarului de Stat pentru Europa şi Eurasia, Hoyt Yee, s-a întâlnit, ieri, la Bucureşti, cu lideri ai partidelor politice, pentru a discuta, în principal, despre situația tensionată din Ucraina și din regiune, despre soarta Republicii Moldova în acest context, dar și despre Parteneriatul Strategic româno-american și eliminarea vizelor de călătorie în SUA pentru cetățenii români.

Hoyt Hee s-a aflat în România în cadrul unui turneu de rutină în regiune, potrivit Ambasadei SUA la București. La întrevederea de la ambasadă, PNL a fost reprezentat de președintele Crin Antonescu, PSD de europarlamentarul Corina Crețu, iar PDL de liderul formațiunii, Vasile Blaga. Din partea PMP a participat la întâlnire fostul ministru de Externe, Teodor Baconshi, în timp ce fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a reprezintat Forța Civică.

Întrebat despre întâlnirea de la ambasadă, premierul Victor Ponta, aflat la Bacău, a precizat, că este o întrevedere cu reprezentanţi ai partidelor politice, invitaţia fiind „mai veche”, iar din partea PSD urma să participe Corina Crețu. Liderul PC, Daniel Constantin, a fost, la rândul lui absent, însoţindu-l pe Victor Ponta la Bacău.

Respectarea statului de drept

Potrivit purtătorului de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, șeful statului nu a avut ieri nicio întâlnire sau convorbire cu vreun adjunct al Victoriei Nuland, așa cum s-a afirmat în presă.

Victoria Nuland a vizitat România la începutul lunii ianuarie, în contextul îngrijorărilor legate de respectarea statului de drept în România. Nici atunci Victor Ponta nu a fost prezent la întâlnirea cu reprezentantul Departamentului de Stat, preferând să plece în vacanță în Italia.

Nuland spunea atunci, la finalul vizitei, că „este o îngrijorare când există atacuri la adresa justiției, când politicienii decid să provoace sistemul juridic” şi i-a îndemnat pe români „să lupte pentru a proteja independenţa sistemului de justiţie şi pentru a nu permite amestecul politic”. Ea a adăugat că SUA îşi doresc „o Românie cât mai puternică posibil, cât mai curată posibil, o Românie democratică”.