Victor Ponta: Sprijinim Republica Moldova să nu fie prinsă în conflictele din zonă

Victor Ponta: Sprijinim Republica Moldova să nu fie prinsă în conflictele din zonă

Victor Ponta a declarat azi că România trebuie să sprijine Moldova, să nu fie prinsă în conflictele din zonă și să își continue drumul european și democratic.

"Şi suntem şi foarte importanţi, pentru că suntem la frontiera NATO şi a Uniunii Europene, exact la frontiera cea mai fierbinte, pentru că spunem tot timpul pe o singură voce că trebuie păstrată integritatea teritorială a Ucrainei, că trebuie sprijinit procesul democratic. Dar cel mai important pentru România este modul în care sprijinim Moldova, să nu fie prinsă la rândul său în aceste conflicte şi să îşi continue drumul european şi democratic. Deci suntem într-o zonă fierbinte, dar o să ne ridicăm la înălţimea cerinţelor partenerilor noştri", a afirmat şeful Guvernului, citat de Agerpres.

 

Victor Ponta a mai subliniat că atât președintele, dar și Parlamentul și Guvernul vorbesc aceeași limbă.

"Indiferent de orice dispute naţionale care există şi nu le mai reiau acum, din fericire în ceea ce priveşte politica de securitate acţiunea noastră este perfect coordonată cu NATO şi Uniunea Europeană. Aici şi preşedintele şi eu şi Parlamentul, practic toate instituţiile statului vorbesc aceeaşi limbă, sunt în aceeaşi direcţie şi România, repet, în felul acesta dovedeşte că este un partener foarte credibil şi serios", a mai spus Victor Ponta.

Ne puteți urmări și pe Google News