Ghinionul lui Mazăre se numeşte Vladimir Putin
- George Daniel Rîp ă
- 14 aprilie 2014, 21:41
Declaraţia asistentul secretarului de stat american pentru afaceri europene si eurasiatice, Victoria Nuland, ce a arătat că SUA se vor concentra pe lupta împotriva corupţiei în Europa centrală şi de est a părut o surpriză pentru mulţi, în ciuda faptului că și partenerii americanilor din România transmit, de ceva vreme, acelaşi mesaj.
În plus, acesta a fost cel de-al treilea mesaj public pe care americani îl transmit oligarhilor și corupților din România. Am avut, pe rând, o declaraţie extrem de dură din partea secretarului de stat John Kerry, o atenţionare transmisă de raportul Departamentului de Stat referitor la România, şi acum, iată, poziţia Victoriei Nuland. Nici una dintre aceste trei poziţionări nu lasă niciun dubiu asupra mesajului: instituţiile statului român trebuie să-şi intensifice lupta cu marea corupţie şi cu oligarhii sau politicienii ce încearcă să controleze instituţii ale statului român. Dacă nu am venit de câteva ore de pe Marte, știm deja și genul de personaje la care se referă oficialii americani: Sorin Ovidiu Vântu, Dan Voiculescu, Cătălin Voicu sau, mai nou, Adrian Duicu.
Şi totuşi, mesajele venite de peste ocean nu au doar o miză internă. SUA sunt astăzi interesate la fel de mult ca şi în urmă cu trei, şase sau 12 luni de gradul de corupţie din România sau de influenţa nefastă a oligarhilor sau a politicienilor corupţi. Dacă vă întrebaţi totuşi care este noutatea, răspunsul e foarte simplu: noul război rece declanșat de Vladimir Putin.
Dacă privim corupţia nu doar ca pe un joc cu mize interne ci mai degrabă ca pe o componentă a jocului geopolitic regional, este evident că aceasta este o vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale. Prima vulnerabilitate este dată de politicienii corupţi ce sunt oricând gata să tranzacţioneze apartenenţa României la valorile sau structurile euro-atlantice pentru a se apăra de justiție pe ei sau pe prietenii lor din politică sau din afaceri. Pentru că da, atunci când un oficial al statului român se arată solidar cu corupţii şi atacă la baionetă procurorii sau judecătorii, doar pentru că aceştia instrumentează şi judecă dosarele unor corupţi, din acel moment nu mai împărtăşim, parţial, la nivel instituţional, aceleaşi valori ca şi aliaţii noştri din vest. O altă vulnerabilitate este dată de acea parte a presei ce a atacat în ultimii ani aproape tot ce înseamnă valoare occidentală, precum piața liberă și statul de drept, dar și politicieni simbol, cum ar fi Barack Obama, Angela Merkel sau Jose Manuel Barroso.
Miza în aceste zile nu este, aşa cum s-ar crede, Duicu sau Mazăre. Adevărată miză este dată de trupele rusești care ocupă teritorii în Europa. În contextul în care tancurile ruseşti au ocupat deja Crimeea, iar mii de militari ucid civili în estul Ucrainei, apartenenţa României la sistemul de securitate trans-atlantic este vitală atât pentru Occident cât şi pentru noi.
În prezent, Rusia încearcă prin orice mijloace să penetreze societatea civilă sau media din România, iar primele uşi la care bat sunt, evident, cele la care răspund persoane nemulţumite de faptul că apropierea de vest a adus, printre altele, o justiţie corectă care îi trimite după gratii atunci când fură. Rememorând anul 2012, vedem cum prin Vocea Rusiei erau transmise mesaje liderilor USL şi erau date indicaţii inclusiv postului Antena 3. Nu avem date care să arate că aceştia ar fi în vreo relaţie cu Moscova, avem însă destule exemple în care aceştia au dansat întocmai cum le cânta domnul Mândrăşescu.
Totuși, dincolo de bănuielile noastre, ne întrebăm de ce Victoria Nuland a ținut să arate caracterul transnațional al oligarhilor care pun în pericol statul de drept. Nuland a atenţionat clar asupra faptului că există o proporţie tot mai mare de oligarhi şi politicieni corupţi care lucrează împreuna, inclusiv dincolo de frontierele naţionale, dispuşi să se susţină reciproc pentru a-şi menţine influenţa şi să îşi conserve banii ce alimentează acest sistem. „Un astfel de sistem corupt nu numai că slabeşte democraţia din interior, însa face o ţară vulnerabilă şi la influenţele din afara graniţelor, care ar dori să exercite o presiune nejustificată asupra politicilor economice, politicilor de stat şi luarea deciziilo”, a arătat Nuland. Dacă ne uităm la declaraţiile recente ale preşedintelui Traian Băsescu şi ale directorului SRI George Maior, vedem că ambii au arătat încă dinaintea crizei ucrainene, însă mai ales după ce ruşii au anexat Crimea, că flagelul corupţiei reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale.
Chiar duminică seară, la Realitatea TV, Traian Băsescu se arăta fericit că „noi nu suntem la nivelul din Ucraina, noi am început procesele în 2005 şi îmi pare rău că nu le am la mine, să vedeţi strategia naţională în care atenţionez două lucruri: corupţia şi, aduceţi-vă aminte că a fost o mare dezbatere, trusturile mass-media din România, care declanşează campanii la comanda patronilor”. Acelaşi lucru a fost arătat recent şi de George Maior, la prezentarea raportului de activitate al DNA pe 2013. „[…] în felul în care percepem noi securitatea naţională, corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Este o ameninţare pentru că vulnerabilizează statul, aduce prejudicii economiei, creează dezechilibre în societate şi frustrări şi prin aceasta securitatea naţională a statului este ameninţată. Priviţi şi la regiune, priviţi în jur, unii au observat acest lucrul - revolte ale populaţiilor datorate şi unor sisteme profund corupte”, a explicat Maior.
Ar fi infantil să credem că liderii americani și cei români fac aceleași declarații din întâmplare. Este evident că există o legătură și că ambele părţi fac aceste declaraţii în urma unor analize comune asupra situaţiei din ţară şi a experienţelor trăite recent. În sistemul de putere de la București există din nefericire un personaj care refuză să înțeleagă jocul geopolitic și adevărata miza a luptei împotriva corupților. Este acel personaj care merită să intre în Cartea Recordurilor pentru faptul că nu lasă niciun corupt să treacă pe la DNA fără a se solidariza cu el. Uimitor este însă faptul că după vizita de la Washington, unde a fost primit de Joe Biden, Victor Ponta nu a suflat un cuvințel despre faptul că ar fi discutat despre statul de drept și despre corupție, cu toate că americanii aveau să anunțe exact acest lucru. Comunicatul Casei Albe ar fi trebuit să dea de gândit oricărui politician matur. Cu el însă, n-au reușit.
Ar fi absurd să credem că ofensiva estică are loc doar în mediul politic şi economic. Un spaţiu dominat în anumite locuri de tezele ruseşti este Biserica. Probabil că la nivelul Patriarhiei există instituţii care încearcă să apere Biserica și țara, însă în teritoriu există numeroase cazuri de preoţi ce susţin tezele ruşilor. Am întâlnit numeroşi preoţi, în special în Moldova, ce întreţin un mesaj anti-occidental, anti-capitalist, anti-evreiesc şi anti-catolic, dar pro-rusesc. Unii dintre aceștia au fost extrem de vocali în cazul protestele de la Pungești, acolo unde de altfel și-au mai dat întâlnire filoruși, ONG-urile pro-moscovite, comuniștii moldoveni sau chiar personaje ieșite parcă din manualele de spionaj. Adrian Pătrușcă i-a numit pe toți aceștia conserve ”uitate de Armata Roșie”, însă nu ar fi de lepădat nici noile grupări extremiste, legionaroide sau bolșevice.
În concluzie, deși nu prea le vine să creadă, actualii suspecți de corupție, precum Voiculescu, Mazăre, Duicu ș.a. se confruntă cu un sistem din ce în ce mai decis să elimine orice vulnerabilitate la adresa securității naționale. E oarecum ironic: de ani de zile îi înjură pe americani pentru că au sprijinit înființarea unor instituții puternice precum ANI, DNA sau ICCJ, însă glonțul de argint le poate veni chiar din kalașnikovul lui Putin. Pentru toți aceștia, impresia mea este că vin vremuri tulburi. Noul război rece ne obligă să ne facem curat în propria curte. Iar lupta împotriva conservelor și a corupților e în plină desfășurare.
George Rîpă este jurnalist, consultant politic și contributor pe platforma inliniedreapta.net și este autor în proiectul VOCILE DREPTEI.