Un avion de recunoaştere rus a survolat Marea Neagră, în apropierea spaţiului României și Turciei. Patru avioane de vânătoare F-16, trimise în misiune

Un avion de recunoaştere rus a survolat Marea Neagră, în apropierea spaţiului României și Turciei. Patru avioane de vânătoare F-16, trimise în misiune

Un avion rus de recunoaştere a survolat Marea Neagră, în apropierea spaţiului aerian al României, Bulgariei şi Turciei.

Forţele aeriene turce au trimis patru avioane de vânătoare F-16 pentru interceptarea aparatului rus, care s-a îndepărtat fără incidente, informează ziarul Hurriyet Daily News, citat de Mediafax.

Potrivit Statului Major al armatei turce, un avion militar rus de tip Iliuşin IL-20 (Coot-A, conform terminologiei NATO) a fost observat duminică la prânz în spaţiul internaţional, în largul coastelor României, Bulgariei şi Turciei.

Forţele aeriene turce au trimis patru avioane de vânătoare de tip F-16, de la bazele aeriene Bandirma şi Merzifon.

Potrivit Hurriyet Daily News, este pentru a cincea oară de la declanşarea conflictului din Ucraina când sunt detectate avioane de recunoaştere ruse deasupra Mării Negre foarte aproape de spaţiul aerian turc.