Un loc cunoscut din România e în topul celor mai cool locuri de sub pământ

Un loc cunoscut din România e în topul celor mai cool locuri de sub pământ

Salina Turda este pe locul al doilea în ”topul celor mai cool locuri de sub pământ”, realizat de revista Travel+Leisure și preluat de CNN.

Despre Salina Turda, cei de la CNN scriu că exploatarea ei a început din secolul al XII-lea, iar sarea era scoasă cu mâna, dar şi că, acum, Salina de la Turda, din Transilvania, este atât un muzeu al mineritului, cât şi un parc de distracţii cu panouri de baschet, cu piste de minigolf, cu o roată mare şi un lac subteran pe care te poţi plimba cu bărcuţele.

Jurnaliştii CNN recomandă salina pentru cei care suferă de alergii, astm şi alte probleme respiratorii.

Reamintim că obiectivul turistic de la Turda a fost inclus într-un top 25 al destinaţiilor de călătorie incredibile din lume potrivit site-ului american Business Insider.

Astfel, Salina Turda este listată în acest clasament al "destinaţiilor de călătorie incredibile despre care nici nu aţi ştiut că există" de către site-ul american Business Insider, în contrast cu atracţii turistice tradiţionale, cum sunt cetatea Vaticanului din Roma, turnul Eiffel din Paris sau catedrala Westminster din Londra.

Ne puteți urmări și pe Google News