Citeşti ziarele, navighezi pe site-urile platformelor online, urmăreşti talk-show-urile şi ai senzaţia că poţi înţelege tot ce se întâmplă. Cu toate acestea, în culisele teatrului politic, nimic nu e precum ţi se serveşte pe sticlă sau citeşti în presa scrisă sau online. Ceea ce vezi e strategia de comunicare politică a partidelor. În culise însă e cu totul altă treabă. Acolo, Dreapta şi Stânga îşi scot costumele de spectacol şi stau la aceeaşi masă.
Tonul îl dă întotdeauna cine e la Putere. În acest ciclu electoral, maestrul de ceremonii este Dottore, omul de la butoane, de la resurse, de la "caşcaval". Premierul plagiator a imprimat luptei politice mentalitatea celui fără scrupule, lipsit de decenţă şi de convingeri, aşa precum e el. Aşa că trecerea dintr-o tabără politică în alta nu a fost nicicând mai neruşinată ca acum. Politicienii nu mai au răbdare să construiască, ci vor să fie cât mai repede la butoane. Cu orice risc, sub orice formă. Cea mai mare spaimă a politicienilor, de orice culoare politică, este posibilitatea că, la un moment dat, ar putea fi izolaţi politic. Acesta este pragul psihologic care topeşte graniţa ideologică, bruma de moralitate, planurile iniţiale. Un politician care prezintă simptomele "izolării politice" devine precum o pradă pentru ceilalţi actori politici aflaţi în tabăra diferită, la putere. E un fel de amuşinare a celui izolat politic, din aproape în aproape. Se transmit semnale din ambele părţi, a celui ce simte că este izolat politic, precum şi dinspre foştii duşmani politici. Aceştia din urmă procesează informaţiile încercând să vadă la ce poate fi folosit "izolatul politic". În laboratoarele celor care vor să pună mâna pe izolatul politic se pun la punct strategiile de luptă. De regulă, după ce este achiziţionat "izolatul politic" este stors de orice beneficiu politic şi aruncat la gunoi. Până când însă va fi fiind aruncat peste bord i se va întreţine iluzia că CV-ul său politic este de nepreţuit şi că prezenţa lui alături este un câştig. "Izolatul politic" are însă mintea afectată de spaima pe care a simţit-o atunci când a început procesul de izolare politică. Este o dependenţa de această "viaţă politică" care nu constă într-o onorabilă luptă pentru principii, impunere unor politici publice sau pentru binele public, ci pentru influenţă, acces la putere, bani, funcţii, şi mai presus de toate este sentimentul/voluptatea puterii, dependenţa de uşile deschise peste tot, de alaiul de linguşitori şi de luminile studiourile tv. Avându-le la un moment dat şi mai apoi lipsit de ele se instalează sevrajul. Atunci când se instalează sevrajul, mintea "izolatului politic" nu mai distinge nuanţe, pericolul e văzut mai degrabă precum o nebunie pe care o poate uşor ambala în foiţa strălucitoare a unui act de curaj. Şi atunci când se iveşte oportunitatea, când duşmanul politic îl ademeneşte arătându-i bucăţica de caşcaval nu stă pe gânduri, nu se pierde în dileme, se aşază la masă cu oricine. Probabil îşi exersează dimineaţă de dimineaţă mimica în faţa oglinzii, pun pe hârtie fraze în care să îşi justifice mişcările politice, să demonstreze că nu este nimic imoral în ceea ce au făcut/declarat, şi toate acestea cu sentimentul că se antrenează mediatic pentru a depăşi faza debusolării până ajung la tupeul şi gura mare a politicianului care trece dintr-o parte în alta cu uşurinţă, răsuflând uşurat că a ieşit din izolarea politică. Izolarea politică a fost calvarul prin care au trecut personaje precum Adrian Severin, Victor Ciorbea, Mircea Geoană şi mulţi alţii, ultimul venit ar fi Călin Popescu Tăriceanu. Lista, mai veche sau mai nouă, e desigur mai lungă, însă nu facem un inventar al personajelor izolate politic şi care s-au dedat la orice pentru o reîntoarcere în arena politică. Aceşti izolaţi politic enunţaţi sunt cei "la vedere". Cei care nu se văd sunt cei care lucrează la "greu", mai ales acum în perioada pre-electorală a europarlamentarelor şi prezidenţialelor, sunt cei care ne vor oferi surprize. Spargerea USL şi trimiterea PNL în Opoziţie a acutizat lupta fratricidă pe partea dreaptă. Liberali sunt cei mai expuşi, dovadă că nici bine nu intraseră seara în Opoziţie, că izolatul politic Tăriceanu s-a şi grăbit a doua zi să plece în braţele Puterii. Exerciţiul Opoziţiei presupune răbdare, perseverenţă şi coloană verticală, ceva ce, pentru firile slabe, e confundat cu izolarea politică, astfel că la primul semnal oportuniştii precum cei din PPDD au fugit şi ei. Liberali mârâie şi ei, deşi oficial joacă actul demnităţii politice. Dacă ar fi să ne luăm după sondaje, procentele acestora au căzut după spargerea USL, analiştii politici fiind de părere că un scor slab la europarlamentare va fi prilej de reîntoarcere a liberalilor în braţele PSD, tocmai de frica izolării politice. Spaima izolării politice bântuie şi PDL a cărui strategie politică e a unei curse cu frâna trasă, aşa că cei speriaţi de izolare fug la PMP. Partidele mai mici sunt fie demobilizate şi aproape absente, cum e cazul FC, fie într-o cursă contra cronometru pentru creşterea în sondaje cum e cazul PMP, care pare a-şi fi înfipt colţii în PDL. Nu o să le dea drumul portocaliilor până nu va lua tot ce şi-a propus să ia de la aceştia. Izolarea politică care doare tare e cea pe persoană fizică, nu doar pe partid. Cursa pentru prezidenţiale, spre deosebire de alţi ani, conţine, de data aceasta, multe necunoscute. Dacă în alte cicluri electorale candidaţii erau din vreme cunoscuţi, de data aceasta avem doar doi candidaţi oficiali. MRU şi Cătălin Predoiu. Antonescu e şi nu e. PMP militează pentru un candidat unic însă nu ştie care va fi. Deşi MRU stă bine în sondaje, conservându-şi notorietatea deşi a pierdut pe drum procente importante, partidul pe care îl păstoreşte stă prost şi pare la limită pentru a trece de pragul electoral. Cu toate acestea, preşedintele FC pare a fi izolat pe partea dreapta. De acelaşi tratament pare a "beneficia" şi Cătălin Predoiu. E de văzut cum vor acţiona dacă această izolare în ceea ce îi priveşte pe cei doi va persista, ce drumuri vor lua. Dacă ar fi să ne luăm după bursa zvonurilor şi dacă acestea conţin un sâmbure de adevăr cum că MRU se vede cu Dottore atunci chiar că putem spune că politica de Dâmboviţa nu mai are nimic sfânt, nu că ar fi avut vreodată. Dacă observi scena politică realizezi şi faptul că lupta politică pentru câştigarea Puterii, în fiecare ciclu electoral, nu se face apelând la toate armele. Lupta e aprigă însă întotdeauna ceva rămâne nespus/nefăcut şi asta pentru că, aşa cum plastic remarca cineva politicienii sunt precum un "ghem de şobolani" se ţin cu ghearele unii de alţii pentru că dacă şi-ar da drumul (sunt toţi la grămadă, dreapta stânga) izolarea politică poate fi pedeapsa. Izolării politice se mai adaugă ceva care în anii trecuţi părea de neimaginat. Braţul lung al Legii. Justiţia lucrează şi asta o face chiar în pofida Sistemului ticăloşit pentru că există o masă critică în sistemul judiciar care nu mai răspunde la butoane. Având pâinea şi cuţitul, Dottore e cel care se află acum în poziţia celui care atrage ca un magnet. Puterea sa de atracţie se exercită asupra întregului spectru politic şi are efect deoarece calitatea clasei politice lasă de dorit. Nereformată, obsedată de putere, populată mai mult cu politicieni penali decât cu profesionişti, izolarea politică e ultimul lucru pe care şi l-ar dori bravii noştri politicieni. De la actorul politician Mircea Diaconu care pare lovit de ridicol ca de o boală gravă, până la CP Tăriceanu care a consumat prea multe neveste şi pare atins de senilitate politică confundând noţiunile, ideologiile, lipsit de ruşine, mai toţi politicienii ar face orice pentru a nu intra în izolarea politică. Indiferent de evoluţia sa politică post-prezidenţiale, Dottore se află în situaţia celui covârşit de prea multa putere pe care o are la îndemâna. Puterea sminteşte! Speriat de evoluţia evenimentelor din Ucraina, de brutalitatea acţiunilor şi declaraţiilor lui Putin, Dottore plagiatorul şi-a temperat tonul declaraţiilor de politică externă, precum şi cantitatea declaraţiilor şi apariţiilor televizate. Cu toate acestea, premierul pare a se simţi bine în pielea celui care are cuţitul şi pâine pe mâna lui. Strategia pe care aplicat-o după spargerea USL de victimizare a PSD-ului care aşteaptă fiul rătăcit PNL să se întoarcă acasă ar părea ridicolă într-o tară în care electoratul nu e o simplă masă de manevră. În România însă, unde electoratul se lasă sedus de pungile cu ulei şi zahăr, o astfel de atitudine/imagine desprinsă parcă din carpetele colorate violent în care îl şi vedem pe Dottore spunând "Lăsaţi toţi izolaţii politic să vină la mine!" e tocmai imaginea Tătucului care mângâie pe creştet fiul rătăcitor. Şi unde e loc pentru fiul rătăcitor e loc şi pentru izolatul politic pe care nu îl mai iubesc ai lui de pe Dreapta. Un happy end politic.
Recomandările noastre
