Elena Udrea, la RFI: PSD va candida cu Victor Ponta

Elena Udrea, la RFI: PSD va candida cu Victor Ponta

Deputatul Elena Udrea a afirmat, la RFI, că premierul Victor Ponta aruncă tot felul de fumigene în ceea ce privește candidatura la prezidențiale, dar că acesta va fi candidatul PSD pentru Cotroceni.

 "Domnul Victor Ponta ne aruncă tot felul de fumigene. Va candida chiar dânsul. Să fim serioşi! Eu spun asta din mai 2012, de când au venit prima dată la guvernare, că se va rupe USL şi că va candida Victor Ponta. Suntem exact în acest proiect, în acest plan. Deci domnul Victor Ponta aruncă fumigene, pentru că nu vrea să se anunţe candidat încă. Deocamdată nu poate. Abia a rupt USL-ul, abia s-a rupt USL-ul, încă e bătălia aceasta, cine n-a vrut, cine e de vină, cine o fi greşit, dânsul tot spune cum s-ar împăca, mâine ar face USL-ul înapoi. Haideţi să fim serioşi! Nu ştiu dacă mai există un electorat consistent, care să mai creadă toată această farsă pe care încearcă să ne-o livreze până la capăt domnul Ponta. Sigur, domnul Antonescu acum nu mai are de ales, trebuie să se comporte şi supărat fiind şi nici nu poate face altfel, trebuie să se comporte ca o Opoziţie la Victor Ponta, pe care-l susţinea până mai ieri", a mai spus Elena Udrea. Oricum ar fi, PSD va scăpa de Victor Ponta, susţine Elena Udrea. "Este evident că nu se pune problema nici să se refacă USL-ul, nici să susţină alt candidat. PSD va candida cu Victor Ponta, pentru că stă cel mai bine în sondaje. Nu va reuşi să câştige Victor Ponta, dacă dreapta, dacă Opoziţia la PSD se uneşte şi susţine un singur candidat. Dar domnul Ponta va fi obligat şi din cauza partidului care-l va presa să facă asta. Sunt două soluţii: ori câştigă Preşedinţia şi partidul scapă de el, ceea ce nu se va întâmpla ori pierde Preşedinţia şi i se va întâmpla ce s-a întâmplat şi cu domnul Mircea Geoană. Adică oricum, partidul scapă de el", a mai spus Udrea.