EMOŢIONANT. Scrisoare de dragoste adresată de un bătrân soţiei sale

EMOŢIONANT. Scrisoare de dragoste adresată de un bătrân soţiei sale

Un bărbat rămas neindentificat a lăsat într-o staţie de autobuz din Marea Britanie o scrisoare adresată soţiei sale decedate.

Un călător a găsit într-o staţie de autobuz din Neath, Marea Britanie, o scrisoare şi un buchet de lalele. Potrivit mirror.co.uk, scrisoare avea următorul conţinut: "Joan, iubita mea, a murit pe 9 martie 2013 şi mi-a rupt inima pentru totdeauna! Să te odihneşti în pace, draga mea. Te voi vedea curând. Voi împlini 87 de ani în curând, aşa că nu mai este mult...” Scrisoarea mai arată că bărbatul şi-a cunoscut soţia în urmă cu 50 de ani în locul în care a lăsat florile. Cei doi s-au căsătorit doi ani mai târziu.  „Nu m-am putut opri din plâns după ce am citit biletul. A fost o femeie foarte norocoasă, pentru că a fost iubită atât de mult”, a declarat Sharon Thomas, cea care a găsit buchetul de lalele.