"Main-event"-ul etapei a 22-a a Ligii I la fotbal îl reprezintă confruntarea dintre CFR Cluj şi Steaua Bucureşti, care se dispută diseară în Gruia (ora 20.00, în direct, la Digi Sport 1).
Pentru Steaua aceasta e prima partidă din acest sezon fără managerul general Mihai Stoica, arestat la începutul săptămânii. Steaua vine după egalul din derby-ul cu Dinamo, înaintea căruia a bifat însă trei victorii consecutive (două cu Chiajna şi una cu "U" Cluj). CFR Cluj n-a înregistrat niciun succes în 2014. Trupa lui Vasile Miriuţă a remizat în acest an cu FC Vaslui (pe teren propriu) şi cu Viitorul Constanţa (în deplasare). "Suntem în creştere. Dacă pierdeam cu Viitorul eram de râsul curcilor. Îmi doresc să bat Steaua, dar nu pentru că am fost la Dinamo, ci pentru că sunt acum la Cluj. Este foarte important să câştigăm acest meci, vrem să jucăm noi bine, nu ne interesează cum va evolua Steaua. Nu l-am bătut pe Reghe până acum, îmi doresc să îl bat", a declarat Vasile Miriuţă, tehnicianul echipei din Gruia.