În ultimii ani şi-au făcut de cap. Au jignit, au ameninţat, şi-au satisfăcut toate poftele, au râs de magistraţi, dar, cel mai grav, au furat.
Până ieri s-au crezut indestructibili, nemuritori, poate chiar veniţi de pe altă planetă, una „superioară”, unde şemecheria e inclusă în nomenclatorul de meserii. Până ieri... Adică până când justiţia a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă de ani buni, să-i pună la respect, cu legea în mână. 4 martie 2014 va rămâne o dată de referinţă în istoria fotbalului românesc.
Decizia de ieri a magistraţilor, de a-i condamna la închisoare pe câţiva dintre cei mai importanţi oameni de fotbal din spaţiul mioritic, e mai degrabă o recunoaştere a corupţiei din acest domeniu. A haosului care guvernează fotbalul românesc de aproape două decenii şi jumătate.
Lista celor condamnaţi ieri îi cuprinde pe Ioan Becali, Victor Becali, George Copos, Jean Pădureanu, Mihai Stoica, Gigi Neţoiu, Cristi Borcea şi Gică Popescu. Asocierea fostului mare internaţional cu a celor şapte e paradoxul enumerării de mai sus. Gică Popescu e marele perdant al „cutremurului” de ieri. Probabil, şi pentru ceilalţi e o dramă, dar nu în aceeaşi măsură ca în cazul lui Popescu. Omul care a jucat la trei Mondiale şi două Europene şi căruia i s-a cântat imnul României de 115 ori e în aceeaşi oală cu ceilalţi.
Ce caută el acolo? L-a obligat cineva? Nu, li s-a alăturat de bună voie. În 2002, când a decis să revină în ţară, după 12 ani petrecuţi în fotbalul mare, Gică a făcut prima mare greşeală, lăsându-se manipulat. Aşteptat de întreaga Oltenie să joace din nou la Universitatea Craiova, el s-a dus la Dinamo, urmând sfaturile celor care acum l-au tras după ei în puşcărie. Transferul la Dinamo a fost un eşec, aşa cum au mai fost şi alte decizii luate de Gică la sugestia mentorilor săi. Şi n-a învăţat nimic din greşeli. În loc să fie ales azi preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Gică se pregăteşte să meargă la puşcărie. L-a mai încurcat şi pe Mircea Sandu. Faptul că primii şapte au ajuns după gratii nu ne interesează decât pe noi, românii, şi nu chiar pe toţi.
Condamnarea lui Gică Popescu a făcut însă înconjurul lumii. Şi a lovit ca un trăznet. E ca şi cum noi, românii, am auzi că Luís Figo sau Lothar Matthäus, am ales la întâmplare aceste două nume, au ajuns după gratii. Pentru evaziune fiscală. Am fi şocaţi, cu siguranţă. Gică Popescu a dat cu piciorul oricărei şanse de a ajunge vreodată în fruntea vreunei structuri fotbalistice.
Alţi colegi de-ai săi din aşa zisa „generaţie de aur”, poate mai puţin talentaţi, mai puţin norocoşi până la un moment dat, care n-au fost căpitani la Barcelona, fără personalitatea lui Popescu, sunt bine mersi. Se uită la televizor şi scuipă-n sân. Şi-l compătimesc pe Gică. Atât i-a mai rămas fostului candidat la jilţul lui Mircea Sandu, să fie compătimit. Trei ani, o lună şi zece zile, cât va dura detenţia sa, vor trece. Dar, pentru Gică Popescu ruşinea cu care s-a acoperit e tot atât de mare cât cariera lui de fotbalist.
Recomandările noastre
