Froch urcă din nou în ring! "Va fi una dintre cele mai mari lupte văzute în această țară"
- Adrian Dobre
- 15 februarie 2014, 20:12
Britanicul Carl Froch îşi va pune din nou la bătaie cele două centuri mondiale pe care le deține la categoria supermijlocie, WBA și IBF. Froch, cel care a declanşat, în urmă cu aproape doi ani declinul lui Lucian Bute, va da piept cu George Groves.
Groves i-a dat în finalul anului trecut mari emoții lui Froch.
Impresarii celor doi au bătut palma, meciul dintre Froch si Groves urmand să se dispute pe 31 mai.
Froch nu a putut fugi de aceasta revansă, dupa victoria controversată repurtată în fata lui George Groves anul trecut. Atunci, arbitrul a oprit lupta în runda a noua, dîndu-i cîştig de cauză lui Froch, într-un moment în care Groves avea avantaj clar si nu mai putea pierde meciul decat prin KO!
"Mă bucur că în sfârșit s-a confirmat meciul. Am avut mai multe opțiuni, dar în cele din urmă am ascultat publicul și le-am dat ce au vrut. Mă aștept să fie una dintre cele mai mari lupte văzute în această țară. A fost o perioadă grea după acel prim meci. A trebuit să îi ascult neîntreruptele văicăreli și apeluri, atunci când arbitrul i-a făcut, poate, cel mai mare bine, salvându-l de la un knock-out devastator", a declarat Carl Froch.
"Încă sunt șocat că Froch a acceptat lupta. Îl respect pentru curajul de care dă dovadă. Marea Britanie va avea propriul Marvin Hagler - Thomas Hearns (n.r. legendarul meci al Americii din 1985) de care să discute în anii ce vor veni", a spus și Groves.