VISCOL în BULGARIA. Ministrul de Externe și-a anulat vizita la București

VISCOL în BULGARIA. Ministrul de Externe și-a anulat vizita la București

Ministrul bulgar al afacerilor externe, Kristian Vighenin, şi-a anulat vizita la Bucureşti din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, anunță un comunicat citat de corespondentul Agerpres.

Vighenin urma să participe la conferinţa părţilor interesate privind „Dezvoltarea durabilă a economiei albastre a Mării Negre. Intensificarea cooperării marine şi maritime” organizată, azi, la Bucureşti de Comisia Europeană şi Ministerul român al Afacerilor Externe. La eveniment vor participa comisarul european pentru afaceri maritime şi pescuit, Maria Damanaki, şi ministrul român de Externe, Titus Corlăţean. Bulgaria va fi reprezentată de ambasadorul ţării în România, Alexandăr Filipov, se mai spune în comunicat.

Ninsorile şi viscolul continuă să creeze probleme, în special în nord-estul Bulgariei. În această dimineață, toate drumurile din judeţele Dobrici şi Silistra au fost blocate, iar punctele de trecere a frontierei cu România din Dobrogea au fost închise temporar. În restul ţării drumurile sunt practicabile în condiţii de iarnă, aeroportul din Sofia este deschis dar multe curse au întârzieri. Situaţia din nord-estul Bulgariei este gravă din cauza ninsorilor, viscolului şi a temperaturilor foarte scăzute. Cele două puncte din Dobrogea de trecere a frontierei dintre Bulgaria şi România sunt închise temporar. Sunt închise drumurile principale între Dobrici şi Varna şi între Dobrici şi Silistra. În judeţul Silistra, este interzisă circulaţia tuturor vehiculelor cu excepţia celor angajate în deszăpezire, precum şi a ambulanţelor, maşinilor de poliţie şi de pompieri.

Este oprită circulaţia trenurilor între Dobrici şi Kardam, precum şi între Silistra şi Samuil. Situaţia ridică probleme şi în judeţul Varna, cu toate că arterele spre oraş sunt practicabile în condiţii de iarnă. Majoritatea şcolilor din nord-estul Bulgariei vor rămâne închise până la sfârşitul săptămânii.

Podul Prieteniei este deschis, dar traficul este îngreunat de cele peste 200 de tiruri care aşteaptă în zona oraşului Ruse.

Ne puteți urmări și pe Google News