Cum se prezintă România la târgul de turism de la Madrid FITUR 2014| FOTOGALERIE

Cum se prezintă România la târgul de turism de la Madrid FITUR 2014| FOTOGALERIE

La Târgul Internațional de Turism FITUR de la Madrid, România este prezentă cu un stand de 160 de metri pătrați, unde expun 25 de companii româneşti din industria turismului.

FITUR (Feria Internacional de TURismo – Târgul Internaţional de Turism) este cel mai important eveniment dedicat turismului din Regatul Spaniei din 1994 până în prezent şi reuneşte participarea specialiştilor din domeniul turismului mondial: organisme naţionale de turism, asociaţii profesionale, tour-operatori şi agenţii de turism, lanţuri hoteliere, organizaţii oficiale spaniole şi reprezentanţi din mass-media internaţională. Evenimentul se desfășoară în perioada 22-26 ianuarie 2014. Astăzi va fi organizată o seară cu specific românesc, a anunțat Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT).

Participarea României la FITUR reprezintă o oportunitate de a promova o parte dintre produsele turistice-cheie ale României specialiştilor din turism şi publicului spaniol, precum turismul rural, turismul activ practicat în natura, city-breaks şi turismul cultural. România va avea un stand amenajat cu o suprafaţă de 160 de metri pătraţi în care sunt prezente 25 de companii româneşti din industria turismului, printre care agenţii de turism, organizatori de evenimente şi hotelieri.

Piaţa spaniolă reprezintă una dintre pieţele prioritare din cadrul strategiei de promovare a turismului românesc, fiind în topul primelor 10 ţări emiţătoare de turişti, conform numărului de vizitatori spanioli şi a înnoptărilor în unităţi de cazare din România.

CITIȚI ȘI:

  • După eșecul de la Paris, vezi cum se prezintă România la târgul de turism World Travel Market de la Londra| GALERIE FOTO
  • Ministrul Grapini a dat-o iar în bară! A făcut de râs România la Târgul de la Paris
  • Au PONEGRIT un simbol românesc! The Guardian: Castelul Bran este mai mult un kitsch decât ceva care să îţi dea fiori reci

Ne puteți urmări și pe Google News