Elena Udrea (PDL): Ponta l-a prostit din nou pe Antonescu

Elena Udrea (PDL): Ponta l-a prostit din nou pe Antonescu

Victor Ponta a reuşit din nou să-l prostească pe Crin Antonescu şi i-a vândut iluzia că este în continuare candidatul USL la prezidenţiale, a declarat deputatul PDL Elena Udrea.

„Victor Ponta a reuşit să obţină tot ce voia: să ţină PNL la putere şi să aibă cu cine împărţi eşecul guvernării sau pe cine arunca vina, să treacă legea privind Roşia Montană, să modifice Codul Penal, să obţină o paritate de 2 la 1 pe listele pentru europarlamentare şi să-i pună la colţ pe liberalii care nu mai vor majoritate cu PSD, în unele judeţe ale ţării. În schimbul promisiunii că va fi candidatul USL, Antonescu vinde PNL-ul şi abdică de la principiile de centru-dreapta pe care le-a tot rostit în ultima perioadă”, a declarat, pentru AGERPRES, deputatul Elena Udrea. Ea consideră că şansele ca referendumul privind modificarea Constituţiei să fie validat de către populaţie, în condiţiile în care nu se respectă nici numărul de 300 de parlamentari şi nici ideea Parlamentului unicameral, sunt absolut nule. 'Mai important, atribuţiile preşedintelui nu vor putea fi diminuate, ceea ce va anula şansele lui Crin Antonescu de a fi candidatul la prezidenţiale. PSD a obţinut amânarea pe care a dorit-o. Practic, Crin Antonescu a semnat astăzi că nu va fi niciodată preşedintele României şi îi oferă lui Ponta toate garanţiile că va conduce ţara în următorii 10 ani', a adăugat Elena Udrea. Parlamentarul democrat-liberal susţine că deciziile USL arată 'mai clar ca niciodată' de ce este absolut necesar ca toate forţele politice de centru-dreapta să se unească şi să ofere o alternativă în perspectiva alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale din acest an.

Ne puteți urmări și pe Google News