JAFUL DE LA CFR. CFR Călători, înglodată în datorii de zeci de milioane de euro

JAFUL DE LA CFR. CFR Călători, înglodată în datorii de zeci de milioane de euro

După ce a încheiat 2012 cu pierderi de un miliard de lei, CFR Călători SA se află, în momentul de faţă, într-o situaţie extrem de critică, din cauza unor datorii imense către diverse fi rme private. Furnizorul de motorină poate cere în orice moment insolvenţa companiei, pentru o datorie de 20 de milioane de euro.

Ultimul control realizat la CFR Călători SA, la sfârşitul anului trecut, de către inspectorii Corpului de Control al ministrului Transporturilor, a scos la iveală situaţia dezastruoasă a companiei. După ce societatea a încheiat anul 2012 cu pierderi de un miliard de lei şi datorii de 1,67 miliarde de lei, inspectorii au descoperit că CFR Călători se află, în momentul de faţă, "într-o situaţie critică, deoarece furnizorul de motorină, SC Oscar Downstream SRL, poate cere în orice moment insolvenţa companiei". Achiziţii păguboase Inspectorii susţin în raportul lor că situaţia economică dezastruoasă a fost cauzată de o serie de achiziţii dubioase şi de o serie de contracte ce au adus companiei prejudicii de zeci de milioane de euro. Inspectorii exemplifică cu contracte de achiziţii de carburant, de reparaţii a vagoanelor şi de achiziţii de vagoane ce aveau componente din azbest. Penalităţi zilnice Cel mai presant contract care poate arunca SNTFC CFR Călători în haos este cel încheiat cu firma Oscar Downstream SRL. În perioada supusă controlului inspectorilor, 1 ianuarie 2012 - 30 septembrie 2013, CFR Că lători SA a organizat şase licitaţii pentru cumpărarea a 106.000 de tone de motorină, la care nu s-a prezentat nicio firmă, din cauza unor clauze defavorabile din caietul de sarcini. În momentul în care CFR Călători a renunţat la respectivele clauze, compania de stat a încheiat 11 contracte prin negociere directă, cu un singur furnizor, SC Oscar Downstream SRL, care a fost singurul ofertant. În momentul controlului, a fost depistat un contract pentru 11.500 de tone de motorină. Pentru aceasta a fost facturată suma de 683 de milioane de lei, din care s-au achitat într-un ritm constant 595 de milioane de lei, până la 1 octombrie 2013. Din cauza lipsei fondurilor, CFR Călători SA a rămas cu o datorie de 88 de milioane de lei (aproape 20 de milioane de euro) către Oscar Downstream SRL. Potrivit clauzelor contractuale, furnizorul poate percepe CFR Călători SA penalităţi de 0,04% pe zi. Referitor la această datorie imensă, inspectorii Corpului de Control atrag atenţia ministrului Transporturilor asupra faptului că "SC Oscar Downstream SRL este îndreptăţită în orice moment să ceară insolvenţa SNTFC CFR Călători SA - fapt ce ar avea un efect devastator asupra activităţii societăţii". Parcul de vagoane, utilizat la jumătate Inspectorii spun că din inventarul de vagoane al CFR Călători SA a fost utilizat doar 45% în 2012 şi 43% în 2013. "Necesarul de vagoane nu s-a asigurat niciodată, atât în 2012, cât şi în 2013", susţin inspectorii. Vagoane dispărute în mod suspect "În fiecare an se retrag din circulaţie mai multe vagoane decât cele care revin. În 2012, s-au retras pentru reparaţii 620 de vagoane şi s-au repus în circulaţie doar 371. În 2013, raportul a fost de 347 de vagoane trimise şi doar 269 repuse în circulaţie", spun inspectorii în raportul lor. Cu privire la înmatricularea vagoanelor, inspectorii au constatat: "Înmatricularea vagoanelor este mai mult decât deficitară. La momentul controlului, doar 141 de vagoane sunt înmatriculate, din totalul de 2.356 de vagoane din parcul de inventar. Sunt pregătite doar 78 de vagoane pentru înmatriculare". Aşteaptă bani de la Ministerul Transporturilor Actualul director general al CFR Călători SA, Valentin Dorobanţu, a recunoscut pentru EVZ datoriile pe care compania le are către furnizori, dar a încercat să diminueze impactul devastator al acestora asupra societăţii. "Orice firmă ne poate cere insolvenţa, dacă are de încasat o factură de la CFR Călători SA. Cele mai mari creanţe le avem către CFR SA. Şi ei ne pot cere insolvenţa", afirmă Dorobanţu. Actualul manager al CFR Călători SA a ţinut să precizeze că societatea pe care o conduce are de primit 202 de milioane de lei de la Ministerul Transporturilor. "Dacă primesc aceşti bani de la minister, o să achit toate datoriile. Şi cele 88 de milioane de lei către Oscar Downstream, şi banii către firmele care ne-au reparat vagoanele, şi către CFR SA", afirmă Dorobanţu. Actualul director general susţine că nu a intrat încă în posesia raportului final de control şi s-a mirat că acesta a ajuns în posesia EVZ. "Pentru mine nu există acest raport de control, pentru că nu l-am văzut în formă oficială", a adăugat Dorobanţu. Pierderile de un miliard de lei ale companiei îşi au rădăcinile în managementul defectuos din ultimii ani Remarul 16 Februarie, acuzată de o înşelăciune de 50 de milioane de euro Valentin Dorobanţu, managerul CFR Călători SA, a declarat pentru EVZ că a depus plângere penală la Parchet împotriva fi rmei Remarul, pentru neîndeplinirea unor clauze contractuale. Una dintre afacerile elocvente pentru situaţia dezastruoasă în care se află acum SNTFC Călători SA este cea cu privire la achiziţionarea a 34 de rame electrice, de medie distanţă. În perioada 2006 - 2010, compania a decis să cumpere 34 de trenuri secondhand franţuzeşti, pe care să le repare, să le modernizeze şi apoi să le adapteze circulaţiei pentru infrastructura românească. Trenurile achiziţionate au fost fabricate în Franţa, în perioada 1965 - 1975, iar furnizorul acestora a fost SC Remarul 16 Februarie SA Cluj. Cum şi-a furat CFR singură căciula Potrivit legislaţiei de mediu în vigoare, ramele electrice nu trebuie să aibă în componenţa lor piese din azbest, un material foarte toxic, care este extrem de nociv pentru sănătate. Sursele EVZ ne-au declarat că trenurile aduse din Franţa aveau în componenţa lor piese din azbest, iar SC Remarul 16 Februarie SA trebuia, în procesul de modernizare, să le înlocuiască. "După ce au fost reparate şi modernizate, cele 34 de rame electrice au fost verificate de o comisie de recepţie din cadrul CFR Călători SA, care şi-a dat OK-ul. Ulterior, ramele au fost luate de bune şi puse în circulaţie", spun sursele EVZ. Problema a fost descoperită la începutul anului 2013, când a venit perioada ca aceste rame să fie verificate tehnic. Potrivit raportului de control realizat la sfârşitul anului trecut la CFR Călători SA, muncitorii de la firma SC Reloc SA din Craiova au observat că la ramele franţuzeşti au în componenţa lor piese din azbest. În momentul respectiv, reparaţiile au fost sistate, iar conducerea CFR Călători a cerut pe 29 august 2013 un punct de vedere de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, cu privire la "prelungirea duratei de viaţă a ramelor electrice CFR în care există azbest". Inspectorii precizează în raportul lor că ramele respective conţineau piese din azbest în tavan, în pereţi şi în exterior, sub podeaua ramei. Plângere penală la Parchet Pe 8 noiembrie 2013, directorul general al CFR Călători SA, Valentin Dorobanţu, a depus plângere penală împotriva firmei SC Remarul 16 Februarie SA la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru săvârşirea infracţiunii de înşe lăciune, "deoarece au fost livrate companiei CFR Călători SA rame ce conţin azbest". Totodată, conducerea CFR Călători a depus şi la Tribunalul Bucureşti o cerere de chemare în instanţă a firmei SC Remarul 16 Februarie SA, prin care solicită constatarea nulităţii absolute a contractelor de furnizare a ramelor electrice şi restituirea sumei din contract. "Prejudiciul produs companiei, cu tot cu penalităţi, este de 50 de milioane de euro. Cum am aflat despre această afacere, am făcut plîngere penală şi i-am dat în judecată pentru vicii ascunse. Acum a ş te p t ă m decizia procurorilor şi a judecătorilor", a declarat Dorobanţu. În momentul de faţă, cele 34 de rame electrice nu funcţionează, deoarece CFR Călători SA aşteaptă pentru acestea avize din partea Autorităţii Feroviare Române. Un miliard de lei pierderi în 2012 Potrivit informaţiilor oficiale obţinute de către EVZ de la Ministerul Finanţelor Publice, SNTFC CFR Călători SA a încheiat anul 2012 cu pierderi de 992 de milioane de lei, adică aproape un miliard de lei. La capitolul datorii, CFR Călători SA a înregistrat o sumă de 1,67 miliarde de lei. Actualul manager al companiei, Valentin Dorobanţu, a declarat pentru "Evenimentul zilei" că situaţia companiei s-ar îmbunătăţi simţitor dacă Ministerul Transporturilor ar da CFR Călători datoria de 202 milioane de lei. El este contrazis de raportul de control, care concluzionează că CFR Călători are un management defectuos: "În 2013, a fost aprobată prin buget suma de 46 de milioane de lei pentru reparaţiile locomotivelor şi automotoarelor. Valoarea estimată a fost de 46,7 milioane de lei. Totuşi, suma alocată a fost de 26,8 milioane de lei. Valoarea contractată până la 1 octombrie 2013 a fost de numai 20 de milioane de lei, iar valoarea realizată, de 10,3 milioane de lei". "Problema e la management" Ştefan Roşeanu, fostul manager al CFR Călători din perioada iunie 2012 - ianuarie 2013, a fost mult mai sincer decât Valentin Dorobanţu şi a recunoscut franc: "Problema SNTFC CFR Călători SA e la management. Eu am condus această companie şi ştiu foarte bine. Eu recunosc că nu am reuşit să rezolv aceste probleme". Roşeanu susţine că achiziţiile făcute de companie reprezintă o problemă pentru gestionarea corectă a bugetului. Întrebat în legătură cu achiziţia celor 34 de rame electrice, Ştefan Roşeanu a explicat: "Înainte de semnarea contractului de achiziţie a celor 34 de trenuri, CFR Călători SA a trimis o echipă care a făcut recepţia acelor rame. E greu de crezut că acei specialişti nu au văzut din ce materiale erau făcute acele rame. Nu ştiu cine a semnat acele contracte, dar cred că ar trebui traşi la răspundere". Roşeanu e de părere că, pentru punerea pe picioare a companiei, conducerea Ministerului Transportului ar trebui să facă o supervizare mai bună a activităţii a acesteia să încerce să-i plătească datoriile. În momentul de faţă, CFR Călători SA are un manager privat, care câştigă peste 9.000 de euro lunar. CITIŢI ŞI:

  • JAFUL DE LA CFR. Ţinut şef şi după ce a vândut vagoane la fier vechi!
  • JAFUL DE LA CFR. Nimeni nu ştie câte vagoane are pe şine CFR Marfă
  • JAFUL DE LA CFR. CFR SA are datorii uriaşe, dar salarii de lux pentru manageri
  • JAFUL DE LA CFR. Cum s-au cumpărat autotrenuri la preţuri de 16 ori mai mari
  • JAFUL DE LA CFR. Din patrimoniul Căilor Ferate au dispărut 1.125 de vagoane

Ne puteți urmări și pe Google News