Un PAS URIAŞ spre redeschiderea DOSARULUI REVOLUŢIEI. Ministrul Justiţiei: „Dosarul Revoluţiei şi cel al Mineriadei trebuie să aibă acelaşi tratament procedural” | CAMPANIE EVZ: 1.000 de morţi şi niciun vinovat!

Un PAS URIAŞ spre redeschiderea DOSARULUI REVOLUŢIEI. Ministrul Justiţiei: „Dosarul Revoluţiei şi cel al Mineriadei trebuie să aibă acelaşi tratament procedural” | CAMPANIE EVZ: 1.000 de morţi şi niciun vinovat!

Raluca Prună, ministrul Justiţiei, a declarat, la finalul întrevederii pe care a avut-o, vineri seara, cu Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989”, că va cere Ministerului Public o informare detaliată referitoare la actele procedurale întocmite de la data primei hotărâri CEDO care a incriminat faptele săvârşite în timpul evenimentele din decembrie 1989 şi până în prezent. Oficialul susţine că trebuie să existe o simetrie între hotărârile instanţelor româneşi şi forul legislativ european iar dosarele Mineriadei din 13-15 iunie 1990 şi cel al Revoluţiei trebuie să beneficieze de acelaşi tratament în faţa instanţelor româneşti.

Într-un comunicat remis de Ministerul Justiţiei se arată că în cadrul întâlnirii care a avut loc la sediul Ministerului Justiţie,  Raluca Prună şi președintele Asociației „21 Decembrie 1989”, Teodor Marieș au discutat despre faptul că, după aproape 26 de ani de la evenimentele care fac obiectul dosarului Mineriada și a dosarului Revoluției, acestea nu sunt soluționate. Ministrul justiției va cere Ministerului Public o informare detaliată privind actele de procedură realizate de Parchet în perioada mai 2011 (data primei hotărâri CEDO) și octombrie 2015 (data clasării dosarului).

La finalul întrevederii, ministrul justiției a declarat: „Din păcate a fost nevoie de hotărâri CEDO în dosarul privind evenimentele Revoluției din decembrie 1989 și dosarul Mineriadei. Sunt convinsă că, în urma acestor hotărâri, sistemul judiciar din România va acorda atenția cuvenită astfel încât din rațiuni de simetrie și logică juridică ambele dosare sa aibă același tratament procedural”.

Aşa cum a relatat „Evenimentul zilei”, în cadrul campaniei: „1.000 de morţi şi niciun vinovat”, Parchetul General a clasat, pe 20 octombrie, anul acesta,  dosarul privitor la faptele săvârşite în timpul evenimentelor din decembrie 1989,  pe motiv că s-au prescris iar infracțiunile contra umanității nu sunt prevăzute de lege, deşi CEDO le incrimina încă din anul 2011. Pentru fapte similare, dar de o gravitate mai mică, Dosarul Mineriade a fost redeschis, tot în urma unei decizii CEDO, în urma unui proces înaintat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de către Asociaţia „21 Decembrie 1989”.

La finalul întrevederii de ieri, Teiodor Mărieş a spus: „A picat dictatura în Ministerul Justiţiei! Cred că doamna ministru este omul care înţelege ce înseamnă punerea în aplicare a unei decizii CEDO. ”. Preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989” a mai adăugat că ministrul a propus un răgaz pentru a cere un raport complet referitor la dosar şi  a propus ca următoarea întrevedere să aibă loc pe data de 5 ianuarie 2016, orele 16.00.

Tot vineri, peste 70 de urmaşi ai eroilor martiri, răniţi, reţinuţi, dar şi luptători din timpul evenimentelor din decembrie 1989 au depus, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângeri împotriva clasării Dosarului Revoluţiei. 

CAMPANIE EVZ: 1.000 de morţi şi niciun vinovat

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis clasarea Dosarului Revoluţiei, în care au fost făcute cercetări privind 5.040 de victime: 709 morţi, 2.198 de răniţi, dintre care 1.855 împuşcaţi, şi 924 de reţinuţi. Statisticile Ministerului Sănătăţii privitor la victimelor revoluţiei din decembrie 1989 arată, însă, altfel: 1.104 morţi şi 3.321 răniţi (221 civili şi 663 militari). Pe 22 decembrie, la ora când au fugit soţii Ceauşescu, erau 126 morţi şi 1.107 răniţi. Printre motivele de închidere a dosarului: infracțiunile contra umanității nu sunt prevăzute de lege. Culmea este că Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu sunt cercetați pentru aceste fapte, în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Generalul Dan Voinea, cel care a instrumentat acest dosar, și Teodor Mărieș, președintele Asociației „21 Decembrie 1989”, susțin că decizia Parchetului General încalcă hotărârea CEDO. Totodată, revoluţionarul Traian Orban, președintele Asociației „Memorialul Revoluției”, susţine că închiderea acestui dosar reprezintă un abuz. Redacţia"Evenimentul Zilei" a luat  iniţiativa de a lansa o petiţie prin care cere să nu fie oprite dosarele Revoluţiei.

Semnează petiţia online aici.