Desemnarea lui Dacian Cioloș pentru a forma noul Guvern, gest amintind de realitățile monarhiei românești (Majestatea Sa desemna pe cine voiau intestinele sale mai mult sau mai puțin deranjate să facă noul Guvern, deși Parlamentul era dominat de o majoritate rezultată din alegeri libere, zise și corecte), a dat naștere unui șuvoi de vorbe mari, de găunoșenia celor folosite în istoria presei românești de la Caragiale încoace: Klaus Iohannis a îndeplinit voința Străzii!

În fine, avem un premier desemnat care corespunde exigențelor europene de la Bruxelles!

Căderea Guvernului Victor Ponta și desemnarea premierului tehnocrat sînt primele semne ale unui Altfel de a face politică, așa cum a cerut Strada. Am scris pînă acum zeci de articole despre nevoia unui altfel de a face politică sau, mai precis, despre nevoia de a face în România, în fine, o Politică europeană, modernă. Am notat de fiecare dată că Internetul, tot mai puternic în comunicarea dintre români, a potențat cîteva dintre exigențele la care era supusă în chip tradițional politica în Lumea modernă:

1. Permanenta grijă a politicianului de a dialoga cu Poporul, de a-și justifica deciziile, de a convinge Poporul de importanța unei decizii înainte de a o lua.

2. Democratizarea partidelor, care ar însemna permanenta consultare a membrilor, a organismelor colective de conducere înainte de luarea unei decizii. Dacă e vorba de un Altfel de a face politică, orice politică de la Tragedia Colectiv încoace ar trebui supusă și acestor două exigențe de mai sus.

O simplă privire aruncată asupra politicii românești de pînă la Protestele de Stradă ne arată că, în realitate, cele două condiții n-au fost îndeplinite de demnitari, de liderii politici.

Despre refuzul arogant al lui Klaus Iohannis de a dialoga cu Poporul, de a se explica, de a se justifica, de a se strădui să convingă Poporul de justețea unor măsuri luate sau pe cale de a fi luate am mai scris și am mai zis.

De la Stalin încoace - am precizat de fiecare dată - n-am întîlnit în Istoria modernă un Șef de stat precum Klaus Iohannis care să nu comunice cu Poporul, lăsînd impresia unor decizii arbitrare, luate între două plecări în week-end. Culmea e că nici dictatorii celebri ai Europei, nici Hitler, nici Mussolini, nici Nicolae Ceaușescu, nu și-au tratat cu fundul propriul Popor la nivelul atins de Klaus Iohannis.

Despre absența democrației în partidele politice românești am scris și am vorbit. Sînt în continuare convins că discreditarea clasei noastre politice își are cauza în absența totală a vieții democratice în partidele românești. Decizii capitale pentru un partid sînt luate de cîțiva inși, uneori de unul singur, șeful Partidului, organismele colective de conducere rezumîndu-se la votarea în unanimitate, fără nici o dezbatere, fără nici o confruntare internă, a deciziilor luate la vîrf.

Am dat deseori exemplul - unic în Europa democrată - al fuziunii dintre PDL și PNL, fără consultarea membrilor celor două partide printr-un referendum. Un partid important postdecembrist, un partid care a dat un Guvern și un președinte - PDL - a dispărut pur și simplu doar că așa au vrut Vasile Blaga și Gașca sa de căpătuiți. N-ar fi fost normal ca membrii PDL să fie consultați printr- un referendum asupra deciziei de dispariție prin fuziune?

Liviu Dragnea a fost ales printr-un simulacru de consultare democratică. S-a spus că așa-zisul scrutin intern de la PSD n-a fost democratic, pentru că a fost un singur candidat și s-a pus asta pe seama lui Liviu Dragnea.

Nimic mai greșit.

Dacă era un partid cu adevărat democratic, în PSD ar fi apărut imediat contracandidați serioși, sprijiniți de aripi din partid și, dacă pînă la urmă, ar fi rămas doar Liviu Dragnea, acesta să fie votat cu un procentaj mult mai mic decît cel obținut. Strada - se zice - a cerut un altfel de politică.

Divizia Presă a Binomului SRI-DNA, întărită cu noi forțe media, dovadă că, la fel ca-n noiembrie 2014, a fost vorba de o Operațiune crucială, care a mobilizat toate forțele Serviciului, a susținut și susține că tot ceea ce s-a întîmplat după Proteste trebuie văzut ca prime semne ale transpunerii în practică a unui altfel de a face politică. Tot de ce s-a întîmplat după Tragedie în politica românească dă curs celor două exigențe: Dialogul cu Poporul și democrația de partid?

Să trecem cîteva din momentele politice marcante de după Tragedie prin examenul acestor două condiții minime pentru a putea vorbi de un Altfel de a face politică.

1. Miercuri, 4 noiembrie 2015, ora 10.45. De la Palatul Victoria, Victor Ponta anunță demisia sa și prin asta demisia întregului Guvern. Victor Ponta a ajuns premier după ce PSD a cîștigat alegerile din 2012. Așa cum el a ținut să ne asigure în dese rînduri, funcția de premier nu e a sa, ci a partidului. Nu era normal ca Victor Ponta să-i ceară lui Liviu Dragnea convocarea unui organism de conducere colectivă a Partidului, pentru a se discuta și chiar vota demisia Guvernului? Nu de alta, dar demisia Guvernului înseamnă punerea sub semnul întrebării a rămînerii PSD la Guvernare. Nu era normal, democratic, de asemenea, ca acest organism, BPN (deși ar fi trebuit convocat CExN în astfel de împrejurări) să fie întrunit pentru a discuta democratic Criza din Stradă, deciziile pe care ar trebui să le ia Guvernul, PSD față de Criză?

2. Victor Ponta declară că-l propune drept premier interimar pe Mircea Dușa, ministrul Apărării. După primirea Demisiei, pe 5 noiembrie 2015, Klaus Iohannis anunță că l-a desemnat interimar pe Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației. Desigur, prin Constituție, președintele poate desemna interimar pe cine vrea el dintre membrii Cabinetului. Noua politică, definită prin transparență, cerea să ne spună și de ce l-a respins pe Mircea Dușa și l-a desemnat pe Sorin Cîmpeanu. Ne-a spus Klaus Iohannis de ce? Firește că nu.

S-a mulțumit să anunțe imperial: „Am decis, astăzi, să numesc în poziția de Prim-ministru interimar pe domnul Ministru Sorin Cîmpeanu.” Luați aminte la ton.

A decis și basta! Așa vor auguștii săi mușchi!

Potrivit Constituției, au loc la Cotroceni consultări între președinte și partidele parlamentare. Spre deosebire de alte dăți, au loc două runde de consultări: Prima - în zilele de 5 și 6 noiembrie 2015.

A doua - în zilele de 9 și 10 noiembrie 2015.

Partidul Social Democrat intră la consultări la ora 15. Aici, Delegația PSD condusă de Liviu Dragnea anunță că PSD nu propune nici un premier. Partidul de guvernămînt, aflat în fruntea unei Coaliții care nu-și anunțase destrămarea, merge la consultări cu decizia de a renunța la alcătuirea unui nou Guvern. O asemenea decizie nu putea fi luată decît de CExN. A fost convocat CExN al PSD? Nici vorbă. Păi unde-i noul fel de a face politică, definit esențial prin democratizarea radicală a vieții partidelor.

Să zicem că PSD e un partid nereformat. Dar PNL? PNL merge la Cotroceni cu decizia de a nu propune nici un premier.

PNL a făcut caz pînă acum de disponibilitatea sa de a Guverna începînd de mîine. Cătălin Predoiu a lucrat la un Program de Guvernare, anunțat de parcă ar fi fost Noul Testament. Cum de a renunțat brusc PNL la guvernare, mai ales că avea, prin protocolul cu Klaus Iohannis, și un candidat la postul de premier, în persoana lui Cătălin Predoiu? A fost decis asta de vreun organism colectiv de conducere, cum ar fi, de exemplu, Biroul Politic Național?

Firește că nu.

Marți, 10 noiembrie 2015, Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă dedicată concluziilor trase din consultările cu partidele politice la Cotroceni. Printre concluzii, s-a numărat și cea potrivit căreia e nevoie de un Guvern tehnocrat, cu un premier tehnocrat. Așadar, partidele politice parlamentare au renunțat la atributul dat lor de alegerile libere și corecte:

Cel de a face un Guvern.

Acest lucru s-a desprins - spune Klaus Iohannis - din cele două runde de consultări.

La aceste consultări au participat delegații ale partidelor. Se presupune că ele, delegațiile, au venit la Cotroceni cu un mandat. Potrivit Unui altfel de a face politică, Mandatul ar fi trebuit dat dacă nu de membrii de partid, prin referendum intern, atunci măcar prin votul principalelor organisme de conducere colectivă. La nici un partid, aceste organisme nu s-au întrunit.

Ca de obicei în postdecembrism, deciziile au fost luate de cîțiva oameni, dacă nu doar de Liderul partidului.

Unde e acel altfel de a face politică invocat de mulți, în numele Străzii?