Forțe militare prost utilizate, lipsa unei strategii europene comune... Generalul francez Vincent Desportes, fost șef al Școlii de Război, acuză breșele din lupta împotriva ISIS.

Generalul Vincent Desportes și-a publicat de curând cartea „Ultima bătălie a Franței. Scrisori către francezii care încă se cred apărați”, în care denunță eșecul luptei împotriva ISIS. Un interviu incendiar pentru L’Obs.

Acum zece zile anunțați pe France Inter riscul major al unui atentat în masă în Franța. Deci tragedia era previzibilă?

Vai, da. S-o spunem clar: când este doborât un avion cu 200 de pasageri la bord, când sunt uciși peste 100 de oameni la Paris, înseamnă că este vorba de un război. Unul care și-a schimbat fizionomia și natura: nu este un război mondial, este un război mondializat. Un război care țintește Franța, valorile noastre, modul nostru de viață, libertățile noastre.

Din păcate, Franța a refuzat să recunoască existența acestei stări de război și nu și-a asigurat mijloacele de apărare a teritoriului național. Or, era evident că vor avea loc atentate în masă. A fost un atac coordonat, cu un modus operandi nou, și este foarte probabil să mai aibă loc și altele.

În fața pericolului, desfășurarea a 1500 de militari în cadrul Operațiunii Santinela este ineficientă. Este absurd să folosești militari ca pe o adunătură de paznici postați lângă locașurile de cult.

Trebuie să ne revedem prioritățile, deoarece mijloacele sunt limitate. Fără îndoială, va trebui să ne dezangajăm din anumite operațiuni externe. Amintesc că în Sahel avem desfășurați 3500 de militari pe un teritoriu mare cât Europa. Trebuie să redesfășurăm forțe pe teritoriul Franței și să le folosim mai eficient în teren.

În același timp, lupta contra terorismului în Sahel este decisivă. Oare nu riscăm să-l dezbrăcăm pe Pierre pentru a-l îmbrăca pe Paul?

Exact. Luăm trupe din Mali pentru a le trimite în Africa Centrală, ne retragem prea repede din Africa Centrală pentru a trimite oameni în altă parte...

Însă, în același timp, nu avem de ales. Mijloacele alocate, în constantă scădere, sunt insuficiente. Rezultatul: apărarea noastră națională s-a dezagregat. Trebuie să suportăm efortul de război cu toate sacrificiile pe care le impune. Francezii trebuie să se pregătească și să accepte să renunțe la o parte din Statul Providențial în beneficiul securității.

În același timp, Franța este singură pe o bună parte din teatrele de operațiuni. Avem mijloace pentru ambițiile noastre?

Nu avem de ales. Franța nu este Liechtenstein. Dacă dorește să mai aibă greutate în rezolvarea problemelor mondiale, trebuie să se doteze cu mijloacele necesare.

Jean-Claude Juncker a spus-o: „apărarea Europei înseamnă armata franceză”. Sigur, suntem supra-angajați în raport cu mijloacele noastre, dar nu și în raport cu riscurile care ne amenință, care sunt din ce în ce mai mari.

Este nevoie ca Europa să înceteze să tergiverseze rezolvarea problemelor și, mai ales, să producă de urgență o strategie comună.

Franța este singură pentru că majoritatea țărilor se fac că nu văd că aceste război există. Altele au abandonat Statelor Unite aceste chestiuni de securitate, fără să înțeleagă că acestea au închis umbrela.

Or, această amenințare ne privește pe toți. Spania, Belgia, Danemarca au fost deja lovite. Și va continua. Trebuie ca europenii să-și dea mâna. Aceste atentat este o declarație de război. Este nevoie de un răspuns comun și pe măsură.

Cum să procedăm când nimeni nu pare a fi de acord?

Un răspuns militar este varianta cea mai bună dintre cele aflate la îndemână. Nu este ideală. Nu rezolvă toate problemele, dar trebuie să permită producerea de soluții strategice și politice.

Nu vom distruge ISIS fără o viziune comună între diferitele țări. Trebuie cu orice preț ca Franța, Statele Unite, Turcia, Israel, dar și Rusia și Iran, să lucreze împreună pentru a elabora o viziune asupra Orientului Mijlociu.

Chiar dacă pozițiile sunt divergente, trebuie găsit un compromis de la care să plecăm pentru a stabili o strategie.

Imensul ISIS asupra noastră este că ei au o strategie, o viziune, o ambiție foarte clară, pe care și-o urmează inexorabil, în timp ce noi, în fața lor, nu avem nici o strategie, avem cel mult o tactică. Și din acest motiv, din august 2014 încoace, n-am încetat să pierdem teren.

Credeți că ar trebui să ne aliem cu Putin și să-l susținem pe Bashar Al-Assad?

Problemele trebuie prioritizate. ISIS este acum problema noastră numărul unu, mult mai amenințător pe scara riscurilor decât problema Assad. Prioritatea rușilor nu este menținerea lui Assad. Se uită că Putin plănuia să-l dea jos acum doi ani.

Însă care sunt opțiunile noastre? Trebuie să fim pragmatici. Trei forțe sunt astăzi în măsură să se impună în Siria: Frontul Al-Nosra, un grup salafist afiliat la Al-Qaida, ISIS și Assad. Această a treia opțiune nu este mulțumitoare, dar este cea mai puțin amenințătoare.

Trebuie să fim realiști: ISIS nu va distrus decât dacă ajungem să stabilim o strategie comună. Acest 13 noiembrie este o brutală revenire la realitate.

Este totuși dificil să lupți pentru democrație aliindu-te cu cei care o batjocoresc...

Doar cei bogați își pot permite să dea lecții de morală. Prioritatea guvernului nostru trebuie să fie asigurarea securității interne. În 1941, când a fost nevoie de o alianță cu Stalin în fața pericolului nazist, nimeni nu și-a mai făcut probleme. Vorba lui Churchill: „statele nu au prieteni, au doar interese”.

Acum este nevoie să facem ca strategia noastră militară să evolueze. Nici un război nu a fost câștigat doar cu bombardamente aeriene. Nu poți să razi orașele de pe fața pământului pentru a le elibera.

Iar luptele la sol nu vor tranșa o problemă care este înainte de toate una politică. În cadrul unei strategii comune, trebuie ca toată lumea să tragă în același sens, ca președintele Erdogan să pună capăt,de exemplu, traficului cu petrol la frontiera turco-siriană, ceea ce ar tăia considerabil din finanțele ISIS. Și aici este nevoie de o strategie globală, militară, socială și diplomatică.