Scrisoare deschisă VIITORULUI PREMIER

Scrisoare deschisă VIITORULUI PREMIER

Un timișorean, fost luptător în Revoluția din decembrie 1989 și foarte active în comunitate, a transmis, azi, o scrisoare deschisă adresată viitorului premier al României. Corneliu Vaida cere ca victimele din clubul colectiv să beneficieze de aceleași drepturi ca și cele urmașii revoluționarilor.

”Doamna Premier / Domnule Premier,

La ora când scriu aceste rânduri habar nu am cine ești! Știu doar cine vreau eu să fii, dar mai ales știu cum vreau să fii! Dar asta e o alta discuție - și nu ăsta e motivul pentru care vă scriu.

Sunt un "revoluționar" timișorean, dar prefer să fiu considerat un "luptător", fiindcă am luptat acum 26 de ani contra sistemului comunist, dar nu prea am reușit să-l .... revoluționez, eu și cei care mi-au fost alături în acele zile.

Mea culpa!

Îți scriu acum Premierule, pentru un singur motiv: Îți cer un singur lucru. Nu cer pentru mine , ci pentru morții și răniții de la Clubul Colectiv.

Îți cer Premierule ca urmașii morților din "Colectiv" și răniții de acolo să aibe aceleași drepturi cu "Urmașii Decedaților si Răniții din Revoluția din 1989" în conformitate cu  Legea 341/2004!

Vrei o motivație, Premierule?

Citește-o în fotografia atașată!

Oamenii ăștia care nu mai sunt  - sau încă mai sunt, cu trupul și sufletul schilodit, NU SUNT CU NIMIC MAI PREJOS DECÂT VICTIMELE DE ACUM 26 DE ANI!

Deci, Premierule - după instalare, aștept OUG-ul care să-i pună în drepturi, în drepturile pe care și le-au câștigat  prin sacrificiu, sacrificiu care a declanșat o revoluție mai curata , mai inteligenta și - sper eu - mai eficienta, care duce - finalmente - la schimbarea sistemului corupt care ne guvernează tara de 26 de ani!

Mai vrei un argument, Premierule?

Iată-l: Aș prefera ca numele meu sa fie alături de numele lor, decât alături de sutele sau miile de impostori pe care sistemul corupt i-a creat și pus alături de adevărații luptători din '89(vii, schilodiți sau morți), compromițându-ne și pe noi  - cei autentici - în ochii opiniei publice!

Poate crezi, Premierule, că-ți scriu sub imperiul emoției de moment, dar te asigur că așa gândesc, emoționat sau nu”,  se arată în scrisoarea deschisă postată de timișoreanul Corneliu Vaida pe blogul său.