Existenţa Volkswagen, sub semnul întrebării: UN NOU scandal ameninţă concernul german! Acţiunile companiei scad pe bursă

Existenţa Volkswagen, sub semnul întrebării: UN NOU scandal ameninţă concernul german! Acţiunile companiei scad pe bursă

La puţin timp după ce noul şef al Volkswagen spunea că scandalul Dieselgate ameninţă existenţa companiei, iată ca un nou caz vine să complice şi mai mult situaţia. Potrivit unor estimări, acest scandal ar putea costa grupul german peste 30 miliarde de euro.

Preţul acţiunilor Volkswagen a scăzut cu aproape 5% pe Bursa de la Frankfurt după noi dezvăluiri privind existenţa softului „aranjat” şi pe motoarele pe benzină.

Grupul german a anunţat că a găsit pentru prima dată indicii privind modificarea nivelului emisiilor şi la vehiculele echipate cu motoare pe benzină, extinzând scandalul care până acum se concentra în jurul motoarelor diesel, transmit Bloomberg şi Reuters, preluate de Agerpres.

Noul şef al Volkswagen: Acest scandal ne ameninţă existenţa!

VW a recunoscut că a subestimat consumul de combustibil la aproximativ 800.000 de maşini vândute în special în Europa, iar acţionarul său majoritar, Porsche Automobil Holding SE, a avertizat că aceste descoperiri ar putea afecta şi mai mult rezultatele financiare. Cele mai recente revelaţii privind economia de combustibil şi nivelul emisiilor de dioxid de carbon, care, conform VW, reprezintă un risc economic evaluat la aproximativ două miliarde de euro, au adâncit criza cu care se confruntă grupul german.

Luni, noi acuzaţii au fost lansate de Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA), conform cărora grupul german ar fi instalat softul care permitea maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu şi în timpul operaţiunilor normale la 10.000 de vehicule cu motoare de trei litri şi şase cilindri, ale brandurilor VW, Audi şi Porsche, vândute începând din 2014 pe piaţa americană. Pe şosele, emisiile de oxid de azot pot fi de nouă ori mai ridicate decât limita legală, a anunţat luni EPA. Printre modelele amintite de EPA se află sedanul Audi A6, A7, A8, SUV-ul Audi Q5, VW Touareg şi Porsche Cayenne.