Trei inculpați din procesul președintelui CJ Harghita au recunoscut faptele și vor primi pedepse mai mici

Trei inculpați din procesul președintelui CJ Harghita au recunoscut faptele și vor primi pedepse mai mici

Trei dintre inculpaţii în procesul în care preşedintele Consiliului Judeţean, Borboly Csaba, este acuzat de DNA de fapte similare celor de corupţie, şi-au recunoscut faptele şi beneficiază de procedura simplificată, instanţa urmând să se pronunţe la începutul lunii viitoare.

Potrivit Agerpres, inculpaţii care la termenul de azi şi-au manifestat dorinţa de a fi judecaţi în procedura simplificată sunt Imre Madarasz Attila, acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată şi uz de fals, Imre Madarasz Julia, judecată pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi uz de fals în formă continuată şi Daniel Cristian Mandache, acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Instanţa a dispus disjungerea cauzei şi judecarea în procedură simplificată, cei trei inculpaţi urmând să beneficieze de prevederile legii penale mai favorabile. Ceilalţi inculpaţi vor fi judecaţi în dosarul iniţial, un nou termen fiind stabilit pentru data de 8 decembrie.

Trei au recunoscut

Cei trei inculpaţi au declarat în faţa judecătorului că îşi menţin declaraţiile date în cursul urmării penale şi îşi recunosc faptele reţinute în rechizitoriu, doresc să fie judecaţi în procedură simplificată de recunoaştere, iar în cazul în care vor fi condamnaţi la o pedeapsă neprivativă de libertate au precizat că sunt de acord să presteze muncă în folosul comunităţii.

Procurorul de caz a cerut pentru toţi trei aplicarea unor pedepse cu închisoarea şi interzicerea unor drepturi, în vreme ce avocaţii au cerut pedepse neprivative de libertate, amânarea pedepsei şi prestarea de muncă în folosul comunităţii. De asemenea, apărătorii au cerut instanţei să ţină cont de faptul că aceştia nu suferit până acum nicio condamnare şi nu au avut probleme cu legea.

'S-a disjuns cauza, există posibilitatea legală ca inculpaţii să-şi manifeste opţiunea de a se judeca numai pe probele existente la dosar, până la trimiterea în judecată, probe care au fost administrate în cursul urmării penale de către organele de cercetare penală. Atunci, inculpatul beneficiază de o reducere de o treime din pedeapsa care s-ar cuveni, dacă se găseşte vinovat de săvârşirea faptei. (...) Şi-au manifestat dorinţa trei dintre inculpaţi, care vor beneficia de reducerea cu o treime a pedepsei care va rezulta în final', a declarat la finalul şedinţei de judecată avocatul Emil Moldovan, apărătorul lui Daniel Cristian Mandache.

Procesul merge înainte

Instanţa a rămas în pronunţare, iar sentinţa, care va fi definitivă, urmează să se comunice în data de 6 noiembrie. Pentru ceilalţi inculpaţi, inclusiv preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, procesul merge înainte şi se va judeca separat.

Potrivit DNA Târgu Mureş, Borboly Csaba a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată - câte 3 acte materiale, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată - 3 acte materiale, două infracţiuni de fals intelectual şi denunţare calomnioasă.

Aceeaşi sursă susţine că prejudiciul total produs judeţului Harghita, ca urmare a activităţilor inculpaţilor, desfăşurate în anii 2010 şi 2011, este de 4.883.855,96 lei (echivalentul a 1.138.428 euro la cursul de la acea dată), care constă în caracterul fictiv al materialelor date în custodie firmelor constructoare şi în diferenţa dintre preţurile onorate şi cele oferite de firmele descalificate la licitaţie, substanţial mai mici.