Moarte misterioasă pe aeroportul din Istanbul. O importantă jurnalistă britanică a fost găsită spânzurată în toaletă

Moarte misterioasă pe aeroportul din Istanbul. O importantă jurnalistă britanică a fost găsită spânzurată în toaletă

O fostă jurnalistă de la BBC a fost găsită spânzurată în toaleta aeroportului din Istanbul. Apropiaţii acesteia sunt convinşi că jurnalista nu şi-a pus singură capăt zilelor, ci a fost ucisă.

Jacky Sutton, 50 de ani, se îmbarcase de pe Heathrow, Londra, şi aterizase pe Ataturk din Istanbul, unde unde ar fi trebuit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, să ia avionul spre Arbil, Irak. Din motive neclare, jurnalista a ratat îmbarcarea şi, potrivit unor angajaţi ai aeroportului, s-ar fi enervat foarte tare când a aflat că va fi nevoită să-şi cumpere un nou bilet de zbor.

Câteva ore mai târziu, trei pasageri ruşi au găsit-o fără suflare într-una din toaletele de pe aeroport. Versiunea livrată presei de autorităţile turce, potrivit căreia Sutton şi-ar fi pus capăt zilelor pentru că a pierdut avionul, a fost respinsă categoric de rudele şi colegii de breaslă ai jurnalistei. Jurnalistul irakian Mazin Elias, un colaborator apropiat al englezoaicei, susţine că “este imposibil” ca aceasta să fi sinucis. Nu avea motive întemeiate să comită un astfel de gest şi este puţin probabil să fi făcut asta pentru că a ratat zborul spre Arabil, a declarat jurnalistul irakian citat de dailymail.co.uk. “Ar fi un motiv ridicol. Nu este vorba despe o fetiţă bosumflată, supărată pe viaţă din motive ridicole, ci de o femeie în toată firea, un excepţional manager.  (…) Cred că Jacky a fost asasinată”, a precizat irakianul. Jacky Sutton ocupa funcţia de director al Institute for War and Peace Reporting, din Irak, după ce fostul director, Ammar Al Shahbander, fusese ucis într-un atentat, petrecut la Bagdad pe 2 mai.

Un alt coleg al jurnalistei britanice, Christian Bleuer, şi-a exprimat, într-o postare pe Twitter, îndoielile cu privire la versiunea autorităţilor de la Istanbul:  “Femeia cea mai puternică pe care am întâlnit-o vreodată. Oare poliţia turcă vorbeşte serios atunci când susţine că s-a sinucis pentru că a pierdut avionul?”

Ne puteți urmări și pe Google News