Scutul de la Deveselu devine operaţional până la sfârşitul lui 2015
- Alexandra Iancu
- 9 octombrie 2015, 09:20
Scutul de la Deveselu nu este îndreptat împotriva Rusiei. Este mesajul ferm al Statelor Unite dupa ce Rusia a ameninţat că va lua măsuri dacă sistemul antirachetă va deveni operaţional. Un oficial al departamentului de Stat, Frank Rose, aflat în vizită la Bucureşti, a lăudat parteneriatul cu România şi a declarat că proiectul de la Deveselu se va încheia cu succes, până la sfârşitul anului curent.
De asemenea, oficialul american a reconfirmat angajamentul SUA pentru implementarea deplină a acestui proiect strategic în calendarul stabilit, subliniind că materializarea acestuia reprezintă "o contribuție importantă la securitatea României, a SUA și la cea euro-atlantică", informează Agerpres.
Frank Rose a mai precizat că, "prin operaționalizarea facilității antirachetă din cadrul Bazei militare Deveselu, precum și prin cele patru nave tip Aegis, dislocate în Spania, va crește raza de acoperire și protecție în raport cu amenințările balistice provenind din afara spațiului euro-atlantic".
De asemenea, Rose a confirmat faptul că "finalizarea cu succes a negocierilor cu Iranul asupra dosarului nuclear nu influențează în niciun fel dezvoltarea apărării antirachetă, ținând cont că programul balistic iranian continuă să reprezinte un risc".
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, declara, pe 14 iulie, că scutul antirachetă al SUA din Europa devine inutil, după acordul cu Iranul și solicita desființarea centrului de la Deveselu.
”Rusia speră că SUA vor abandona elementele scutului antirachetă în Europa”, declara, la acel moment, Lavrov, în contextul în care Iranul și Marile Puteri ajunseseră la un acord cu privire la programul nuclear.
"Cu toții ne amintim că, în aprilie 2009, la Praga, presedintele Barack Obama afirma că dacă se rezolvă problema programului nuclear iranian, atunci sarcina creării segmentului european, al sistemului de apărare antirachetă, va dispărea", mai spunea Lavrov.