Rusia va trimite avioane de luptă în Siria. Aeronavele de vânătoare sunt trimise la cererea preşedintelui sirian.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut miercuri Consiliului Federației să examineze problema utilizării forțelor armate ruse în Siria, iar camera superioară a parlamentului federal rus a și aprobat solicitarea șefului statului rus, relatează Agerpres.
Senatorii au votat propunerea preşedintelui Putin în unanimitate.
Ultima dată când Vladimir Putin s-a adresat Consiliului Federaţiei cu o astfel de solicitare a fost în martie 2014, când a cerut autorizarea utilizării armatei ruse pe teritoriul Ucrainei, în Crimeea.
Forţele aeriene ruse vor lupta împotriva teroriştilor ISIS din Siria. Aeronavele de vânătoare sunt trimise la cererea preşedintelui sirian, relatează B1 TV.