După o luptă crâncenă pentru a impune cotele obligatorii de refugiați în toate țările membre UE, politicienii europeni susțin că până la Crăciun vor trebui din nou repartizați circa un milion de nou veniți. Și este de-abia începutul.

Semnalele celor două zile de summit (JAI și Consiliul European) de la Bruxelles și ale zilelor întregi de negocieri aprinse de dinaintea lor demonstrează că uriașa criză a imigranților din UE este abia la începutul ei și că ea va exploda spre sfârșitul anului, se arată într-o analiză cutremurătoare realizată de The Guardian.

Summit-ul european a încercat să vindece o parte din disensiunile care a creat falii în Europa între Est și Vest, între Nord și Sud, între țările mari și cele mici.

Liderii europeni nu au decis prea multe lucruri, dar au reușit să comunice civilizat unii cu alții. Breșa a fost creată marți, la reuniunea JAI, unde miniștrii de Interne au folosit arma majorității pentru a impune cotele celor patru țări recalcitrante: România, Ungaria, Cehia și Slovacia.

„Nu credem că acestea vor fi implementate vreodată”, a declarat un important diplomat de la Bruxelles, citat de ziarul britanic.

Comisia Europeană speră că prin decizia de săptămâna acesta a fost creat un precedent și pentru alte hotărâri similare pe viitor. Însă pentru unii membri UE experiența a fost traumatizantă și se pune întrebarea dacă ea se va mai repeta atunci când data viitoare va fi vorba de a distribui un număr mult mai mare de refugiați.

Cheia se află la Erdogan

Conservatorul Donald Tusk, președintele polonez al Consiliului European, care a condus summit-ul, nu l-a convocat înainte de a vizita taberele care adăpostesc circa patru milioane de sirieni în Iordania, Liban și Turcia. A fost șocat de ceea ce a văzut.

La sfârșitul summit-ului, el a declarat că valul de imigranți care vor veni în Europa va fi mult mai mare. Părea sigur că aproape TOȚI din aceste tabere sunt hotărâți să plece spre continent de vreme ce s-au convins că vor fi bine primiți.

Potrivit informațiilor furnizate de serviciile secrete Bruxelles-ului și confirmate de organizațiile de ajutor din aceste zone, un „declic psihologic” în masă s-a produs în taberele din Orientul Mijlociu primăvara aceasta. De atunci, în mințile marii majorități a celor patru milioane de refugiați s-a întipărit un soi de certitudine că singura lor speranță este să se îndrepte către Europa.

În capitalele europene, această realitate a generat trei feluri de răspunsuri, în afara cotelor obligatorii:

1. Alocarea de bani. UE va cheltui miliarde (săptămâna aceasta s-a vorbit miliarde de euro) și din punctul său de vedere aceștia sunt bani bine cheltuiți, de vreme ce crede că vor stăvili fluxul de imigranți.

2. Securizarea frontierelor externe ale UE și ale Schengen. Dacă aceste măsuri nu vor fi aplicate cum trebuie, Schengen va pieri, afirmă politicienii europeni. Frans Timmermans, numărul doi în Comisia Europeană, a avertizat joi că un eșec al Schengen va atrage o creștere a activității extremei drepte și a xenofobiei pe tot cuprinsul Europei.

Logistic și politic, însă, securizarea frontierelor este o treabă foarte complicată. Se discută deja despre un plan de modificare a regimului frontierelor și coastelor până la sfârșitul anului, însă diplomații și experții prevăd că acesta se va lovi de opoziția țărilor membre, care vor invoca suveranitatea națională.

Paza frontierelor se concentrează mai ales asupra Greciei și Italiei, unde imigranții vin din Turcia și nordul Africii, traversând Mediterana. Scopul este ca frontierele să devină mai puțin permeabile. Însă aici frontierele sunt ape teritoriale. Cum poți să întorci oameni pe mare, când este posibil ca mulți dintre ei să aibă motive întemeiate de a cere azil?

Date fiind fluxurile de imigranți din Grecia și Italia, liderii naționali admit că este nevoie să se contruiască tabere de refugiați și facilități de detenție, însă nimeni nu vrea să recunoască asta public pentru a nu fi acuzat de inumanitate și represiune.

3. A treia inițiativă pornește de la realitatea că Turcia se află în posesia câtorva dintre răspunsurile la problemele Europei, și de aceea ar fi nevoie de un pact cu președintele Erdogan.

Turcia adăpostește circa două milioane de sirieni, dintre care 85% nu locuiesc în tabere, ci în orașele din sudul Turciei. Ankara ironizează Europa pentru că se plânge de valul de refugiați, care nu reprezintă nimic în comparație cu numărul celor aflați în Turcia.

Ankara este candidat la integrarea în UE din 2005, dar negocierile sunt înghețate de multă vreme, Franța și Germania fiind cei mai severi opozanți ai aderării Turciei.

Însă Erdogan a propus un schimb: premierul Ahmet Davutoglu le-a trimis miercuri o scrisoare liderilor europeni, propunând ca trupe europene și americane să ofere protecție turcilor stabiliți pe o suprafață de 3.200 de kilometri pătrați, ca o zonă de securitate în nordul Siriei, la frontiera cu Turcia.

Pretențiile lui Erdogan, care este așteptat la Bruxelles peste două săptămâni, sunt inacceptabile și obraznice, apreciază liderii europeni, și un semn că de fapt Turcia nu vrea de fapt să ajungă la nici o înțelegere.

În plus, în Turcia există cel puțin 30.000 de călăuze care câștigă bani grei aducând imigranți în insulele grecești. Chiar și dacă ar vrea, lui Erdogan i-ar fi greu să-i oprească.

Angela Merkel nu ostenește să sublinieze că această criză a refugiaților este de departe cea mai mare încercare căreia a trebuit să-i facă față în cei zece ani de când se află la putere. Pe măsură ce nopțile friguroase se instalează peste Balcani, vorbele ei devin prea slabe în comparație cu ce urmează.