Massimo Pedrazzini a vorbit despre plecarea neașteptată de la Steaua

Massimo Pedrazzini a vorbit despre plecarea neașteptată de la Steaua

Italianul Massimo Pedrazzini s-a despărțit de echipa Steaua, astăzi, și a spus că nu a mai simțit că este dorit la gruparea „roș-albastră”.

Massimo Pedrazzini, antrenorul care și-a încheiat, astăzi, colaborarea cu Steaua, a vorbit despre motivele plecării de pe banca echipei campioane din Liga I. Italianul a spus că mai bine stă acasă, cu familia, decât să lucreze într-un loc unde nu mai este dorit. Massimo a mai afirmat că nu și-a vândut, nici nu și-a închiriat licența PRO, în condițiile în care el era doar un paravan pentru Mirel Rădoi.

„Sunt liniştit pentru că am făcut ceea ce am considerat că e bine să fac. Sunt liniştit pentru că sunt împăcat cu mine. Demnitatea şi respectul sunt valori mult mai importante pentru mine decât o mie, două sau ce alte sume în euro s-au vehiculat. Nu e vorba de bani. De o sumă sau alta. Vreau să se reţină asta! E vorba de cât contezi tu ca om dispus să muncească sau ca antrenor pus în slujba unei idei, în ochii celui care te plăteşte. Nu am venit aici nici să-mi vând licenţa, nici să mi-o închiriez. Nimic din toate acestea. Am fost la Steaua să muncesc cu pasiune, să încerc să ajut. Dacă nu e nevoie de mine, nu e problemă. Mai bine mă dau la o parte, stau acasă şi îmi cresc copiii. Am respectat pe toată lumea la Steaua şi în fotbalul românesc şi pretind aceeaşi doză de respect", a spus Pedrazzini la Digi Sport.