Laureatul Nobel Joseph Stiglitz: „Europa este pe cale să-și DISTRUGĂ viitorul!”

Laureatul Nobel Joseph Stiglitz: „Europa este pe cale să-și DISTRUGĂ viitorul!”

Laureatul Premiului Nobel pentru Economie critică aspru, într-un interviu pentru Le Monde, obsesia europeană pentru austeritate.

Economistul american a desființat și planul de ajutorare al Greciei, anunțând că acesta va îngropa țara.

Al treilea plan de ajutor financiar va scoate în sfârșit Grecia din prăpastie?

Acest plan este o garanție că Grecia se va afunda într-o lungă și dureroasă depresiune economică. Nu sunt foarte optimist. Singura veste bună este că Fondul Monetar Internațional militează categoric pentru o ușurare a datoriei Greciei. Totuși, asta nu i-a împiedicat pe creditorii Atenei să adopte un program de ajutor fără să sufle o vorbuliță despre acest subiect.

Ne puteți urmări și pe Google News

De ce datoria este un subiect atât de sensibil în Europa?

Din două motive. Primul este confuzia. Îndatorarea este văzută ca o frână a creșterii economice, în timp ce realitatea este tocmai pe dos, ea asigură creșterea și prosperitatea viitoare, dacă este folosită la finanțarea investițiilor cheie.

Europenii au uitat asta, pentru că o parte din Dreapta europeană alimentează această isterie în jurul datoriei, cu scopul de a ajunge la Statul Providențial. Obiectivul lor este simplu: să reducă puterea statelor.

Este foarte îngrijorător. Închistându-se în această viziune asupra lumii, a obsesiei austerității și a fobiei datoriei, Uniunea Europeană este pe cale să-și distrugă viitorul.