Secretele straniei comunităţi în care TOTUL se împarte şi nimeni nu poate să procreeze fără aprobarea grupului

Secretele straniei comunităţi în care TOTUL se împarte şi nimeni nu poate să procreeze fără aprobarea grupului

Viaţa paşnică şi traiul liniştit, cumpătat, bazat pe aşa numita “sărăcie inteligentă” a unei minuscule comunităţi americane a stârnit interesul presei care a dorit să ştie cât mai multe despre această stranie comunitate ai cărei membri împart între ei până şi firimiturile de pâine.

Twin Oaks s-a închegat acum 48 de ani, într-o zonă rurală din statul american Virginia. Numără în prezent 105 membri care împart totul între ei – de la casă, masă, haine, sarcini şi obligaţii până la creşterea şi educaţia copiilor. Mai mult decât atât, nimeni nu poate să procreeze fără acordul grupului.

Membrii sunt săraci, dar trăiesc în armonie, scrie Daily Mail. Toată resursele sunt împărţite în mod egal, cultivă pământul, locuiesc în case comune, uneori şi câte 22 de suflete sub acelaşi acoperiş, şi au grijă, prin rotaţie, de copiii comunităţii. Aceştia din urmă sunt şcoliţi de la vârsta de patru ani, iniţial câte o oră pe săptămână şi apoi din ce în ce mai multe ore pe măsură ce înaintează în vârstă.

Fiecare membru al Twin Oaks primeşte, lunar, 103 dolari pentru care trebuie să muncească 42 de ore pe săptămână. Prin rotaţie, ei trebuie să gătească, să cureţe, să lucreze în grădina de zarzavaturi, să mulgă vacile, să comercializeze bunurile produse de grup, printre care se numără tofu sau hamacuri.

Grupul are acces la internet, dar televizorul, jocurile video şi armele sunt strict interzise.

Mamele singure care fac parte din acestă comunitate sunt extrem de încântate de evoluţia copiilor care pot zburda liberi şi care sunt în permanenţă supravegheaţi, în perioada în care părintele este ocupat să îndeplinească sarcinile ce-i revin în cadrul grupului. “E drăguţ să ai o casă mare cu trei dormitoare frumos mobilate, cu dulapuri imense şi propria maşină de spălat, aer condiţionat etc, dar nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl ai atunci când împarţi cu ceilalţi, cu sentimentul că apariţii unei comunităţi care are exact acelaşi preocupări ca şi tine”, spune  Gryphon Corpus. Femeia şi-a dat demisia din funcţia de director pe care o deţinea la o mare companie pentru a se muta la Twin Oaks cu fostul soţ şi fetiţa lor în vârstă de opt ani, Sappho.

 “Adulţii din cadrul comunităţii nu sunt stresaţi sau tensionaţi. Nu avem persoane însărcinate sau cu o droaie de copii pe cap şi care să fie depăşiţi de situaţie şi, în consecinţă, nefericiţi. Şi nici părinţi cu venituri fabulose dar care nu au timp de propriii copii”, explică o altă membră a Twin Oaks, Keenan Dakota. Ea mai spune că hotărârea de a face un copil are, de asemenea, nevoie de aprobarea întregupul grup.

Mulţi dintre membrii comunităţi au ales să nu se supună constrângerilor presupuse de relaţiile monogame, astfel că au mai multe iubite, respectiv iubiţi, mai ales că în cadrul grupului este acreditată ideea că genul acesta de relaţii ajută enorm la creşterea şi dezvoltarea copiilor.

Potrivit presei americane, în ciuda straniului stil de viaţa pe care l-a adoptat, Twin Oaks primeşte zilnic noi şi noi cereri din partea celor care aspiră să se alăture grupului.

Nu toată lumea din grup este însă fericită. Imani Callen are 22 de ani şi se pânge că nu a avut niciodată prietene de vâsta ei. Tocmai de aceea a ales să meargă la o şcoală publică, în afara comunităţii, şi să cunoască persoane noi.  

Ne puteți urmări și pe Google News