Pe 18 noiembrie 2009, cînd Corneliu Vadim Tudor a depus plângere penală împotriva lui Traian Băsescu pe motiv că şi-ar fi însuşit o parte din banii pentru răscumpărarea ziariștilor răpiți toată lumea a fost convinsă că e o tiribombă de tip Vadim. După decembrie 1989, C.V. Tudor s-a afirmat spectaculos ca un tipic reprezentant al unui partid extremist. Lipsite de o bază de masă, dar mai ales de perspectiva cucerii Puterii în această viață, partidele extremiste se bazează cu precădere pe scandalul politico-mediatic cu orice preț. Le Pen în Franța a fost mai degrabă vedetă mediatică decât lider politic prin declarații intenționat şocante în chestiuni demult aşezate de lumea modernă sub semnul prudenței cerute de political corectly.

Tipului de politician extremist din Vest C.V. Tudor îi aducea un specific românesc, ivit din esența de mahala a vieții noastre publice:

Cultivarea pe scară largă a gogoaşei de presă cu vădite note de calomnie pur şi simplu.

După decembrie 1989, puțini au fost cei ocoliți de dezvăluirile fantasmagorice şi de acuzațiile iresponsabile ale lui C.V. Tudor. Un sfert dintre aceştia l-au dat în judecată. Ceilalți s-au resemnat să-i înghită dejecțiile în tăcere. Unii pe motiv că nu vor să se pună cu nebunul. Alții pe motiv că acuzațiile sînt atît de gogonate încît nu le crede nimeni.

Acest ultim motiv a fost şi este o imensă prostie. În România cetățenilor turmentați chiar şi cînd sînt treji, opinia publică e capabilă să creadă orice despre cineva. Cu cît acuzația e mai deșucheată, cu atît ea e crezută de un Popor convins că toți sunt porci.

A mai fost un motiv pentru care unii au şovăit să-l dea în judecată. C.V. Tudor a fost creația Poliției politice a lui Ion Iliescu. Alături de mineri, misiunea sa a fost de a-i ciomăgi pe duşmanii lui Ion Iliescu. De aceea mult timp, C.V. Tudor a beneficiat de imunitate absolută din partea Justiției controlate de PSD. A-l da în judecată însemna pierdere de timp şi bani, în timp ce Vadim devenea şi mai harnic în împroşcarea ta cu rahat.

Un timp, Vadim a fost şi un canal prin care Poliția politică a lui Ion Iliescu dădea publicității informații obținute din spionajul intern. Asta a făcut ca un timp unele informații publicate de Vadim să fie adevărate. Treptat-treptat, vremurile s-au schimbat în defavoarea lui Vadim. Mulți dintre foştii securişti au ieşit din Structuri. Justiția a căpătat o anume independență. Prin urmare, tot mai multe sentințe s-au abătut asupra lui Vadim.

Eu, de exemplu, am cîştigat în instanță, după ce Vadim a lansat o acuzație mizeră în stilul său inconfundabil. A fost nevoie de ceva efort pentru a-i lua banii, deoarece, pe cît e de viteaz cînd e vorba să-ți toarne lături în cap, pe atât e de laş cînd vine vorba de plătit daune morale.

N-a fost luată în serios de nimeni plîngerea penală depusă de Vadim şi pentru că:

1. Drept probă, Corneliu Vadim Tudor a depus cîteva fragmente din cartea lui Ciprian Nastasiu, România prădată. Cartea fusese lansată de fostul procuror pe 16 noiembrie 2009 în cadrul campaniei duse de Coaliția politico-mediatică anti-Băsescu în perspectiva alegerilor prezidențiale din 22 noiembrie 2009. De altfel, chiar plîngerea penală se înscria în bătălia electorală, Vadim fiind unul dintre candidați.
2. Chestia cu banii dați drept răscumpărare în afacerea teroriştilor era la vremea respectivă, ca să zic aşa, un bun comun al Nu-şi imagina nimeni că adevărul despre aceşti bani va fi dat vreodată publicității. Operațiunea, dacă a fost, a presupus folosirea de proceduri şi infiltrați, pe care nici un Serviciu secret din lume nu le dă publicității. Dacă nu ține să se sinucidă, evident.
3. Gestul lui Vadim trecea și drept una dintre hachițele sale binecunoscute. Cu ceva timp mai înainte, lansase împotriva mea acuzații mizere în ipostaza de chibiț al lui Traian Băsescu. Acum, supărat pe Traian Băsescu, îl pîra pe Parchetul General.

Date fiind toate aceste elemente, Parchetul General închide dosarul 1543/P/2009 în 16 martie 2010. Poate că alte dosare ale lui Traian Băsescu ar merita – să admitem – o redeschidere și de dragul scoaterii fostului președinte de sub semnul unor suspiciuni publice. În cazul plîngerii penale în care Traian Băsescu era acuzat că, împreună cu Vasile Blaga, și-ar fi însușit o parte din banii strînși pentru eliberarea jurnaliștilor răpiți în Irak, trebuia să fii sau drogat sau ticălos ca s-o iei în serios cîtă vreme drept probă erau depuse niște fragmente dintr-o carte. Sunt sigur că însuși Vadim s-ar fi uimit dacă gestul său electoral ar fi fost luat în serios de Parchetul General.

Ei bine, pe 23 martie 2015, Parchetul General condus de penalul Tiberiu Nițu (a obținut certificat de revoluționar și, evident, avantajele materiale de rigoare prin fals în înscrisuri!), decide redeschiderea Dosarului bazat pe plîngerea fantasmagorică a lui C V Tudor.

Spuneam mai înainte că doar un procuror drogat sau ticălos ar fi luat în serios plîngerea penală împotriva lui Traian Băsescu. Tiberiu Nițu e drogat sau e ticălos?!