Boko Haram trece de la Fetițe-KAMIKAZE la DECAPITĂRI

Boko Haram trece de la Fetițe-KAMIKAZE la DECAPITĂRI

Trei persoane au fost decapitate duminică în urma unor atacuri desfășurate de Boko Haram în nordul Camerunului, zonă răvășită în ultimele zile de atacuri cu bombă.

„Membri ai Boko Haram au decapitat trei persoane” după ce au atacat două sate vecine, Tchebe-Tchebe și Dzaba, la zece kilometri de frontiera nigeriană, au informat surse citate de AFP.

Sursele au spus:

„Victimele trăiau în satul Tchebe-Tchebe, locul unde a început atacul. Marea parte a populației fugise. Jihadiștii au incendiat proprietățile victimelor și o biserică catolică.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Această regiune este cu regularitate ținta atacurilor ucigașe ale sectei teroriste Boko Haram. Sâmbătă seara, o kamikaze adolescentă s-a aruncat în aer, omorând cel puțin 20 de persoane și rănind alte 79 în orașul Maroua.

Tot săptămâna trecută, miercuri, alte două fetițe-kamikaze s-au aruncat în aer, una în piața centrală din Maroua, omorând 12 oameni, alta în cartierul Haoussa, ucigând patru oameni.