Organizația autointitulată Stat Islamic a reușit să inventeze noul tip de terorist perfect: omul obișnuit.
Și nici măcar nu a reclamat studii aprofundate, eforturi de recrutare sau, Doamne ferește!, de pregătire: el a fost lesne de găsit pe stradă, în cele mai banale locații, în general în spațiile uzuale ale credincioșilor musulmani obișnuiți, fără antecedente penale, fără probleme, fără vizibilitate, terni și, desigur, fără viitor.
Atentatul recent de pe plaja din Tunisia, având drept țintă turiști obișnuiți, a relevat această schimbare de paradigmă. Ca de obicei, nu e un lucru nou, ci un lucru foarte simplu, care combină percepte vechi și obiceiuri deja utilizate anterior. Astfel, spre deosebire de Al Qaeda, care-și menține prin francizele sale, inclusiv cea din Tunisia, înclinația spre ținte grele, ținte reprezentând lideri importanți(asasinat politic), forțe militare și de ordine(dușmani calificați), Statul Islamic s-a mișcat în cu totul altă direcție, preferând țintele ușoare, civile, la îndemână.
Prima caracteristică a Statului Islamic, ca organizație teroristă, a fost una de prevăzut: crima abominabilă, oribilă, cu imaginile cele mai șocante și de impact, inumane și crâncene, cu cruzime inutilă și exhibiționism maxim. Motivul e acela de a șoca, de a impresiona în mod major publicul care vede asasinatul, crima, fie că e vorba despre dușmanii „cruciați”, fie de rivalii sectari sau etnici, fie de foști angajați, arabi suniți nerespectuoși cu noua conducere sau foști soldați care au ratat obiectivele sau nu au respectat ordinele. Sau femeile acestor soldați de pripas, care nu performează suficient pentru a-i atrage pe noii recruți.
Practicarea morților și asasinatelor exhibiționiste șocante, evident montate și difuzate pe cameră, au ca efect terorizarea propriei populații, aflate sub controlul sau într-o regiune unde Statul Islamic își îndeplinește atributul de putere în stat, a publicului larg, menținut atent tocmai de nivelul de excitare major pe care-l produce crima oribilă extremă și inutilă(precum tăierea capetelor unor femei, poze selfie cu asemenea trofee, într-o pornire morbidă) și a propriilor recruți, care au exemplul nivelului de demență practicat în cadrul organizației, care se poate îndrepta împotriva lor dacă nu performează la nivelul de cruzime așteptat, cerând la rândul ei noi niveluri de cruzime din partea adepților.
Montajul acestor asasinate și al atentatelor cu cruzime inutilă, eventual împotriva unor civili aleși la întâmplare, au ca sens și nivelul de promovare a brandului Stat Islamic în raport cu Al Qaeda sau alte francize teroriste rivale, fapt important în colectarea de fonduri. Se și promovează brandul, și asociat cu trăsăturile relevante majore de cruzime, asasinat oribil, lipsă de limite și de umanitate a teroriștilor. Pare să spună precum Dante „lăsați orice speranță voi ce intrați aici”.
Recrutarea prin mesaje lansate la nivel global, cu impact asupra comunităților de musulmani, a generat un proces inedit, diferit de cel clasic al îndoctrinării lupilor singuratici, al radicalizării și condiționării pentru acte sinucigașe. În fapt, cei ce răspund noului tip de îndemn, de a lua arma în mână și de a reacționa în favoarea propriei religii și împotriva atacatorilor islamului, evident mai puternici și cu resurse, sunt oameni obișnuiți. Oameni obișnuiți, oameni șterși, fără relații cu mediile radicale, salafiste, wahabite, jihadiste. Fără legătură cu taberele de pregătire și, în fapt, fără legătură cu organizațiile teroriste ce lansează apelurile. Oameni care ar trece oricând orice test de probabilitate a transformării în erou-martir al islamului prin consacrarea în sânge a actelor teroriste ca lone wolf.
Oamenii obișnuiți, ca autorul atentatului din Tunis, sunt impresionați de cele văzute în interfața cu produsele de teroare ale Statului Islamic. Își trăiesc și ei o viață ternă, fără satisfacții, cu greutăți, fără perspective. Și înnebuniți de propaganda de context, cea care alimentează lumea din jur, dar nepregătiți să reacționeze, să filtreze critic mesajele sau să își găsească motivații alternative pentru viață, își procură ușor arme(altfel nu s-ar genera efectul fără accesul rapid la arme letale militare sau improvizate) și decid să-și lichideze semenii fără motiv real. Ca o declarație, ca un strigăt de deznădejde în nimicnicia vieții. O nouă boală psihică ce atinge însă, iată, cel mai greu de descoperit terorist, omul obișnuit!
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
