Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa sentinţa în dosarul Loteria II, în care sunt judecaţi omul de afaceri George Copos şi Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu.

Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa sentinţa în dosarul Loteria II, în care sunt judecaţi omul de afaceri George Copos şi Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu.

În acest caz care sunt judecaţi omul de afaceri George Copos şi Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu. Săptămâna trecută, pronunţarea în acest caz a fost amânată pentru 25 iunie. Oricaer ar fi decizia, ea nu este definitivă.

Pe 29 decembrie 2008, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a 13 persoane în acest dosar, printre care se află George Copos, fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş şi Camelia Voiculescu. Potrivit DNA, George Copos, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC "Ana Electronic" SA Bucureşti, acţionar majoritar al SC "Ana Grup" SA Bucureşti, este acuzat de spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă, dezvăluirea de informaţii privilegiate şi recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informaţii şi efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei.

Sorin Pantiș, încă un dosar

Fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş, reprezentant al SC Grivco SA Bucureşti, este acuzat de folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă, dezvăluirea de informaţii privilegiate şi recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informaţii şi efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei.

În acelaşi dosar, Camelia Voiculescu, acţionând în calitate de persoană fizică, a fost trimisă în judecată pentru folosirea unor informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă şi efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei.

Valori diminuate

Potrivit rechizitoriului, cu concursul inculpaţilor, s-a realizat conversia ilegală în acţiuni SC "Fast Service Electronica" SA Bucureşti, la un raport de conversie de 6,71 ori mai mic decât cel rezultat din luarea în calcul a valorii comerciale reale a acestora, a unei creanţe fictive în valoare de aproximativ 550.000 de lei a SC "Ana Electronic" SA Bucureşti.