Camera a aprobat pe articole Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală

Camera a aprobat pe articole Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală

Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală au fost adoptate pe articole, miercuri, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici arătând că impactul bugetar al măsurilor este de 12 miliarde lei şi principala măsură este reducerea TVA la 19%, de la 1 ianuarie 2016.

 Deputaţii urmează să dea votul final asupra acestor coduri la ora 16,00.

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a spus că noul Cod fiscal cuprinde măsuri importante pentru economie, cea mai importantă fiind reducerea TVA la 19%, România trecând de la una dintre cele mai mari cote TVA din Europa la una dintre cele mai reduse, informează Mediafax.

"Codul Fiscal impune măsuri extrem de importante pentru economie, cea mai importantă dintre măsuri este desigur, reducerea TVA de la 20 la 19%, atât ca importanţă cît şi ca impact bugetar pentru anul viitor. România avea una dintre cele mai mari cote TVA din Europa, prin aplicare acestei măsuri, România se va putea lăuda cu una dintre cele mai reduse cote TVA. Impactul bugetar pe care acest cod fiscal îl are este la nivelul 12 miliarde de lei, este o sumă pe care o lăsăm la nivelul mediului economic, la nivelul pieţei, cetăţeanului", a spus Teodorovici.

Ministrul a mai spus că aplicarea codului "va duce la un deficit mai mare decât cel asumat, dar un deficit care rămâne sub limita celui stabilit în criteriul de la Maastricht, sub 3%".

"Ar tebui să fie un semnal important pentru piaţa din România. Partenerii externi vor înţelege, în acest fel, faptul că România este pregătită să menţină un astfel de deficit de sub 3%. România trebuie să dea dovadă de îndrăzneală, dar şi de răspundere în privinţa cheltuielilor sustenabile. Mulţumesc primului-ministru Victor Ponta că a susţinut o asemenea abordare liberală, care are în asamblul său măsuri sociale şi măsuri de piaţă. Cu siguranţă va fi un vot în unanimitate, va fi un semnal important faţă de cetăţeni şi partenerii externi”, a spus ministrul Finanţelor.

Ne puteți urmări și pe Google News