Cazul elevelor sinucigașe, din Pitești: părinții unei fete sunt plecați în străinătate
- Petrisor Cana
- 20 iunie 2015, 00:00
Două eleve au fost luate de ambulanță, ieri, din fața unui bloc situat lângă Colegiul Tehnic „Costin D. Neniţescu”, din Piteşti.
Fetele sunt colege la acest liceu, în clasa a IX-a. Amalia a vrut să își pună capăt zilelor anul trecut, dar a fost salvată, au declarat, pentru „Evenimentul zilei”, surse judiciare.
De această dată, alături de Lavinia, Amalia a îngurgitat zeci de pastile de paracetamol. Când echipajul medical a ajuns la cele două fete, acestea erau conştiente şi le-au spus paramedicilor că au înghiţit pastilele pentru că le durea capul. Lavinia este o adolescentă crescută de un unchi, ne-au dezvăluit surse din Poliția Română. Părinții fetei sunt plecați în străinătate. Ea va fi consultată, alături de colega ei, de specialiștii de la Direcția Copilului, pentru a se stabili cauza tentativei de sinucidere.
Elevele au fost preluate de SMURD şi transportate la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au sesizat Direcția pentru Protecția Copilului, ai cărei psihiatri urmează să le consilieze.