Gabriel Cotabiță învață din nou să vorbească și să meargă
- Nicolae Oprea
- 17 iunie 2015, 00:00
Artistul a fost transferat la Elias, unde a intrat într-un proces complex de recuperare locomotorie și face exerciții intense de logopedie
Gabriel Cotabiță a fost transferat, marți, de la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, unde a fost internat din 8 mai, la Spitalul Elias. Potrivit doctorilor, cântărețul nu mai trebuie supus vreunei intervenții chirurgicale și a fost internat strict pentru recuperare și face exerciții de kinetoterapie și de logopedie. Deși a trecut cu brio de faza critică, adică de la o stare vegetativă la una în care se poate hrăni oral, greul pentru Cotabiță și pentru familia lui nu s-a terminat! Adică, recuperarea depinde foarte mult de ambiția pe care artistul o are, dar și de susținerea și răbdarea familiei, de care are nevoie acum mai mult ca oricând.
„Revenirea este spectaculoasă”
„Acum învață să meargă și să vorbească. Nu are o vârstă foarte înaintată și are șanse de recuperare. Nu cred că se mai poate discuta de revenirea pe scenă, însă, totul este posibil. Oricum, evoluția lui este ceva extraordinar. Revenirea lui este spectaculoasă, ținând cont de faptul că multă vreme a fost într-o stare vegetativă. Faptul că acum se poate hrăni oral și chiar a făcut câțiva pași înseamnă că recuperarea este foarte mare. Dar va mai avea de luptat foarte mult și de acum încolo. Recuperarea nu este ușoară și necesită foarte multă muncă și răbdare”, ne-a declarat dr. Mircea Cotolan, medic specialist în neurologie la Spitalul Clinic Colentina.