HONDA va cheltui peste 360 milioane dolari din cauza airbag-urilor!
- Dinu Boboc
- 13 iunie 2015, 17:07
Constructorul auto japonez Honda va cheltui peste 360 milioane de dolari din cauza rechemării mașinilor cu airbag-uri potențial periculoase.
Compania a fost forțată să recheme milioane de mașini la nivel global pentru a înlocui airbag-urile fabricate de firma Takata, informează BBC.
Șase morți ar fi avut legătură cu aceste airbag-uri defecte, toți conducând mașini Honda cu airbag-uri Takata. Oficialii Honda au afirmat că suma cheltuită cu înlocuirea airbag-urilor nu va afecta dividendele sau profitul estimat pentru acest an.
În aprilie, firma și-a revizuit în scădere estimarea de profit pentru acest an din cauza unor probleme avute anul trecut.
Și alți constructori auto, printre care Toyota, Nissan, Daihatsu, Mazda și Mitsubishi, au rechemat modelele care aveau airbag-uri Takata, considerate vinovate pentru accidente soldate cu peste 100 de răniți.