Fiecare român cu durerea lui. Scrisoarea săptămânii. Şcoala ca un lagăr. Irecuperabilii copii
- Felix Mihai Badea
- 6 iunie 2015, 00:00
Am avut o săptămână încărcată. Cu emoţii, gânduri şi speranţe călcate în picioare.
De părinţi, de sistem, de oameni orbi care pretind că şcoala este sursa de vinovăţie. Că şcoala scoate dobitoci, că Legea educaţiei prost croită aruncă în piaţa muncii oameni cu speranţe spulberate. Şi oameni nefericiţi.
Mi-a luat mult timp să cred că „statul” este promotorul slăbiciunilor din educaţie. Şi, printre lacrimi adunate, frustrări şi îndoieli despre „sistemele” pe care România le dă cu copy paste sunt cele care salvează sufletele inocente ale copiilor. Din grădiniţă şi şcoală.
M-am trezit câteva nopţi la rând cu febră şi lacrimi în ochi, trecând prin durerile fizice şi emoţionale ale fiecărui copil, inclusiv al unui copil pe care am muncit să-l recuperez emoţional. N-am luat niciun leu. Am refuzat să cred în răsplata materială şi să adun bogăţia inimii pe care fiecare minune de copil o strânge precum buchetul de flori.
M-a învins un sistem capabil să condamne copilul la nefericire. M-a doborât o politică şubredă, a unor generaţii guvernatoare de legi totalitariste care trag cu tunul în sufletele copiilor. Fără milă, adâncind cuţitul în mintea şi sufletul copilului, le schimbă „porţia” de otravă îmbrăcată în pachet, numit legislaţie.
L-am lăsat fericit din sistemul gifted, în care i-am cultivat emoţionalitatea pozitivă, şi a ajuns într-o instituţie grotescă, numită şcoală cu o sută de puncte, ca număr reprezentativ al celorlalte lagăre din educaţie.
După ce două grădiniţe l-au trimis la psihiatru. După ce în a treia grădiniţă îi smulgeau urechile zi de zi şi îl puneau la colţ. Apoi, transferat într-o grădiniţă unde a primit „oferta nativă” - ceea ce învăţământul de stat ar fi trebuit să îi ofere prin convenţia drepturilor copilului.
L-am lăsat să zboare cu speranţa că şcoala îl va ocroti emoţional şi că va fi mândru de rezultatele lui şcolare.
După câteva luni l-am găsit acelaşi: senin, puternic, cu dorinţa de afirmare. Dar cu un „catalog” comportament plin de adjective şi tot felul de personificări ale unui copil irecuperabil.
Cu o învăţătoare obosită, bătrână, trecută prin generaţiile de elevi cărora le-a dictat ce înseamnă viaţa, cu toate frustrările ei. Cu părinţi uşor de cumpărat.
Cu o psiholoagă ce vorbeşte senin din cărţi şi un grup de părinţi care nu ştiu decât să îşi ocrotească, în felul lor prostesc, copilul de „problema” clasei.
În biroul directorului se află o cerere de exmatriculare semnată de un părinte care „nu-i mai suportă” comportamentele, culmea, copiate de la alţi copii proveniţi dintr- un mediu defavorizat social.
O fetiţă care, după şcoală doarme în câmp.
El, „irecuperabilul” din clasa 0. Ştie să citească, să facă socoteli cu trecere peste ordin. Are deja două concursuri luate la matematică şi limba română.
Este un copil care se află în topul copiilor care se adaptează cu greu la „cerinţele” sistemului, considerat de la o vârstă fragedă viitor infractor.
Care-i scopul educaţiei în România, până la urmă? Cine face parte din el?
De câtă forţă mai avem nevoie să răbdăm acest sistem după care ne ascundem?
De ce, noi, părinţi, educatori, profesori mai avem nevoie să-l acceptăm?
Lajos Louis Kristof
Actorul–poet, Emil Botta, n-are nici măcar o cruce de lemn
telefon mobil performant pentru a face o poză edificatoare și a o trimite spre publicare. Am avut plăcerea de a găsi în ziar imagini de la Cimitirul Bellu (coperta din iarnă a „Evenimentul zilei altfel”) și articolul despre concertul din „Noaptea Muzeelor”, din data de 18 mai 2015.
Este foarte bine că se amintește celor prezenți că Nația Română a avut foarte mulți oameni de cultură. De unii am uitat: așa este cazul marelui actor și poet Emil Botta (iunie 1911- iunie 1977). Are încă loc de odihnă la fig. 121 ( visa- vis de Victor Ion Popa, între stg. Nicolae Popa, dreapta Dumitru Burlan). Mă adresez dumneavoastră pentru că sunteți o instituție cu posibilități de a sesiza organele care ar putea să-i instaleze din nou cruce de lemn la mormânt. Eu m-am interesat la Administrația Cimitirului Bellu, dar n-am nicio calitate. Dumneavoastră, însă, ca Instituție, veți reuși să mobilizați pe cei care ar trebui să aibă grijă de cei ce țin de cultura neamului românesc.P.S Așa cum s-au găsit fonduri pentru spectacol, poate se vor îndura să-i pună o cruce de lemn.
Anonim
Probleme pentru un telefon nou
Mă numesc Ganea Ion, locuiesc în București, Aleea Ciceu nr.9, Bl E 12, Ap.50, Sector 4. Arăt următoarele: sunt abonat la telefonie mobilă de 15 ani, îmi plătesc abonamentul lună, de lună. Pe data de 5 mai 2015, având soția în spital, nu aveam cum să țin legătura cu ea. Având un telefon fără abonament, am fost să-l încarc. Fata pe nume Paraschiv Iuliana, de la Vodafone, str. Străduinței Berceni (piață), mi-a zis că îmi face ceva mai bun și nu mă costă nimic. Ce credeți că mi-a făcut? Mi-a făcut abonament pe 12 luni, eu plăteam 35 de lei pe lună, iar acum mi-a venit de plată suma de 90 de lei. Am fost la dânsa și mi-a spus că nu se mai poate face nimic, eu nu am de unde plăti atâția bani deoarece sunt pensionar. Am vrut să renunț la abonamentul meu și mi-a zis că nu se poate deoarece mi-a dat un telefon nou și că mă pot retrage peste doi ani, că am primit telefon nou.
Vă mulțumesc, Ganea Ion
Dragi cititori,
Această pagină vă este dedicată în fiecare sâmbătă. Am vrea să cuprindă cât mai multe semnale de la dumneavoastră, de aceea vă rog să ne trimiteți texte scurte, despre lucruri de interes public, lucruri care vă frământă și cărora nu le-ați găsit rezolvare. Așteptăm scrisorile dvs. pe adresa: „Evenimentul zilei, Bd. Dimitrie Pompeiu nr 6, sect. 2, București”.
Vă mulțumesc pentru că ne sunteți aproape! Să aveți o săptămână minunată!
Simona Ionescu, redactor șef
Evenimentul zilei nu își asumă responsabilitatea pentru conținutul scrisorilor primite de la cititori