În ce privește Sistemul, cu ce gînd a venit la Cotroceni Klaus Iohannis?

În ce privește Sistemul, cu ce gînd a venit la Cotroceni Klaus Iohannis?

Scriind pentru Evz.ro comentariul E nevoie mai mult ca niciodată de Crin Antonescu! înțelegînd prin asta că în această perioadă de punere la îndoială a Statului de drept sub pretextul Luptei împotriva corupției, un politician precum fostul președinte al PNL, apărător din convingere al libertăților individuale și al echilibrului Puterilor în stat, ar putea declanșa o mișcare reală, a cetățenilor sincer neliniștiți de derapajele Statului de Drepți și nu îngrijorați pentru soarta lor de corupți, mi-am amintit de relația președinților României cu Sistemul.

Ion Iliescu a fost de la început un supus al Sistemului. Pentru a fi lăsat în pace la Cotroceni, el a  dat mînă liberă Sistemului. Și Sistemul a făcut ce-a vrut în țara asta.

Emil Constantinescu a venit la Cotroceni decis să se ia la trîntă cu Sistemul. A sfîrșit, după cum el însuși a declarat, prin a fi înfrînt de Sistem.

Traian Băsescu a venit la Cotroceni decis să încalece Sistemul. Și l-a încălecat. A pus  în fruntea Instituțiilor de forță, de la SRI pînă la Parchetul General, oameni descoperiți de el, promovați în chip spectaculos. După un timp însă Sistemul i-a scăpat de sub control.

În decembrie 2014, după cum scrie Klaus Iohannis în Primul pas, îl avertiza pe noul președinte asupra Puterii Serviciilor secret: „In acelaşi interval, Traian Băsescu a reluat avertizările in legătură cu puterea crescută a serviciilor secrete. Personal, nu m‑am simţit deloc avertizat.”

După opinia mea, Traian Băsescu și-a dat seama că, de la un moment dat, Sistemul l-a păcălit. Zicea ca el, Președintele, dar de făcut făcea ca El, Sistemul.

După cum se vede, Klaus Iohannis scrie că el nu s-a simțit deloc avertizat. Ce înseamnă asta? Că știa acest adevăr? Că era și este convins că Sistemul n-are nici o putere? Că nu-l interesează relația cu Sistemul?

De aici întrebarea întrebărilor: În ce privește Sistemul, cu ce gînd a venit la Cotroceni Klaus Iohannis?