O țară NATO livrează ARME teroriștilor ISIS. Iată DOVADA (Video)
- Radu Pădure
- 29 mai 2015, 13:54
Cotidianul turc Cumhuriyet a publicat fotografii și o înregistrare care confirmă acuzațiile, până acum categoric dezmințite, că regimul islamo-conservator de la Ankara furnizează arme jihadiștilor.
La o săptămână după alegerile parlamentare din Turcia, ziarul de opoziție, citat de Le Monde, publică în ultima sa ediție tiipărită și pe site imagini cu obuze de mortiere ascunse sub medicamente în camioane închiriate de o organizație umanitară și interceptate în ianuarie 2014 de către jandarmeria turcă aproape de frontiera cu Siria.
Potrivit publicației turce, convoiul de camioane interceptate transporta o mie de obuze de mortiere, 80.000 de unități de muniție pentru arme de calibru mare și mic și sute de lansatoare de grenade. De fabricație rusească, acestea fuseseră furnizate de țări ale fostului lagăr comunist.
Operațiunea s-a transformat într-un scandal politic când documente oficiale publicate pe internet au demonstrat că, în realitate, camioanele aparțineau serviciilor de informații turce (MIT), iar armele și muniția erau destinate rebelilor jihadiști sirieni care luptă împotriva regimului Bashar Al-Assad.
Bănuit de aliații occidentali că-i susține pe acești combatanți, între care se află organizații afiliate ISIS și Al-Qaida, regimul de la Ankara a dezmințit categoric de fiecare dată.
Regimul președintelui Erdogan a impus un embargo mediatic asupra scandalului, inclusiv pe rețelele de socializare, și a deschis o anchetă care a trimis deja după gratii 50 de persoane, înter care jandarmi, militari și magistrați.
Președintele Erdogan a pus responsabilitatea afacerii pe seama organizației imamului Fethullah Gülen, un fost aliat al său, pe care îl acuză din iarna lui 2013 că vrea să-l răstoarne de la putere.
Într-una din rarele sale referiri la acest scandal, Erdogan a declarat la jumătatea lui mai că interceptarea și percheziționarea camioanelor fusese un act de „trădare”.