Crin Antonescu: "Nu m-au surprins cele două excluderi. Despărţirea de PNL era consumată din momentul în care Norica Nicolai şi Renate Weber au ADERAT la ALDE"

Crin Antonescu: "Nu m-au surprins cele două excluderi. Despărţirea de PNL era consumată din momentul în care Norica Nicolai şi Renate Weber au ADERAT la ALDE"

Fostul preşedinte al Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a comentat faptul că europarlamentarii Norica Nicolai şi Renate Weber au fost excluse din partid.

Acesta nu s-a arătat surprins de decizia luată de conducerea partidului şi spune că despărţirea s-a produs acum câteva luni, din momentul în care cei doi europarlamentari au aderat la un alt partid european.

Eu nu știu decât ce ați anunțat acum. Nu am participat la această decizie, nu știu care a fost parcursul până s-a ajuns aici, dar cred că nu-i nimic surprinzător. Fiecare are dreputul la o opțiune. Despărțirea de PNL cred că era consumată de câteva luni de zile, din momentul în care au aderat la un alt partid european. Probabil după ce au fost făcute demersuri pentru a le convinge să revină în partid, conducerea a pus capăt unui soi de bigamie politică de neacceptat”, a spus Crin Antonescu la B1 TV.

Antonescu spune că traseismul care se face în Parlamentul României e valabil şi în Parlamentul European.

Cele două doamne, doamna Renate Weber sigur, au și facut parte ca toți membrii PNL din PPE, după care au plecat la ALDE. Este opțiunea domniilor lor. Se face trasesism  în Parlamentul României, se face și în Parlamentul European, dar nu cred că cineva poate avea pretenția să păstreze în rândurile sale pe cineva care face parte din alt grup politic”, a mai spus Crin Antonescu.

Europarlamentarele liberale Norica Nicolai și Renate Webber au fost excluse astăzi din PNL, pe motiv  au refuzat să se supună deciziei partidului de a trece către PPE, hotărând să râmână în ALDE.