Primul control ginecologic are mare importanță pentru o fată. El poate interveni ca urmare a unei probleme de sănătate sau după începerea vieții sexuale.
Vârsta la care apar pubertatea și menstru ația a coborât foarte mult. „Prima menstruație apărea la 14 ani, acum, vârsta la care apare prima menstruație, menarha, se află undeva între 10 și 12 ani”, ne spune doctor Elvira Brătilă, medic primar obstetrică ginecologie la Spitalul de Urgență Sfântul Pantelimon, din București. Educația copiilor în privința problemelor care pot apărea la pubertate ar trebui făcută din timp. „Prin media, ei prind destule informații privind problemele feminine, gen menstruație, și cred că ar fi mult mai bine să primească informațiile acasă. Impactul media realizează o educație și o maturizare mult prea devreme a copiilor.”
Apariția mai devreme a pubertății în zilele noastre are două cauze. „Prima este această maturizare a creierului. A doua este alimentația. La vârsta de 8-10 ani are loc o creștere în greutate, care determină o transformare a androgenilor secretați de suprarenală în estrogeni. Astfel, se declanșează maturizarea axului hipotalamo-hipofizo- ovarian și apariția menstruației mult prea devreme. Sunt și dezavantaje. Odată cu apariția ei se închid cartilajele de creștere, datorită hormonilor estrogeni, și intervine o stopare sau o încetinire a creșterii în înălțime a fetelor.”
Apare această maturizare precoce a organismului. Când ar trebui o fată să meargă la primul control ginecologic? Este un moment foarte important, atât pentru sănătatea ei fizică, dar și pentru confortul psihic. „Primul control ginecologic, de obicei, se face după începerea vieții sexuale, care și asta a coborât acum pe la 14 ani. Educația, apropo de ceea se întâmplă când «devii femeie» trebuie făcută pe la 9-10 ani. Treptat. Îi spui despre faptul că la început cresc sânii, apar primele fire de păr pubian, axilar. Sunt primele semne înainte de apariția menstruației. Oricum, copiii vorbesc la școală, se autoeducă, dar această educație trebuie cizelată.” Și la fetițe poate apărea sindromul premenstrual. „Acesta apare după instalarea menstruației și, în general, este o stare de depresie. Se asociază cu adolescența. De multe ori, fetițele nu vorbesc despre el. Trebuie încurajate să spună când le supără ceva. De foarte multe ori, primele menstruații sunt dureroase, abundente. Este foarte important să aibă suportul mamei. Dacă se consideră că este un ciclu abundent sau neregulat, atunci pot merge le ginecolog pentru ecografie. Dacă nu și-a început viața sexuală, ecografia se face transabdominal și atunci se vede dacă există ceva probleme. Medicul decide tratamentul”, mai spune dr. Elvira Brătilă.
Au și băieții problemele lor
Și băieții trec prin schimbări importante când ajung la pubertate. „Apar niște semne pe care părinții trebuie să le sesizeze. Familia alege cine explică, mama sau tata. Însă trebuie să fie și băieții conștienți că există niște modificări, încep să vadă și fetele altfel. Atât că lipsa menstruației la băieți nu face atât de furtunoasă trecerea asta spre pubertate. La ei se întâmplă mai târziu, pe la 16 ani. Și ei trebuie să știe ce li se întâmplă fetelor, sunt foarte curioși. Trebuie să participe și mama și tata la educația băieților. Încă de mici, ei trebui să fie conștienți că organele sexuale sunt diferite. Curiozitatea naște niște povești ciudate în mintea lor. Dacă adolescenții primesc o educație corectă nu mai au curiozități periculoase.
Când le vorbim despre sex?
Și în acest caz trebuie să se lucreze cu mult tact. Fata este timorată, mama este timorată. Lucrurile trebuie privite natural. După ce apare menstruația trebuie să le vorbești despre protecție, că pot rămâne însărcinate, că pot să ia boli cu transmitere sexuală, care o pot afecta pe toată viața. Nu îi spui nu ai voie, îi spui ce dezavantaje are mai mult decât avantaje, dacă își începe viața sexuală. La fel și în cazul băieților. Modificările de erecție să nu li se pară ceva anormal, poluțiile nocturne să nu îi sperie. Relația între copii și părinți nu este ceva ce apare la pubertate. Se construiește de când copiii sunt mici. Treptat. Poate o fetiță informată nu mai are curiozități foarte mari și nici nu-și mai începe viața sexuală atât de devreme.