Băsescu: Nu voi ține cont de sensibilitățile lui Nițu

Băsescu: Nu voi ține cont de sensibilitățile lui Nițu

Fostul președinte Traian Băsescu a făcut precizări, ieri, la sediul PMP, despre sesizarea Inspecției Judiciare de către CSM, după postarea sa de pe Facebook privind cazul Nana.

Întrebat dacă a afectat independența justiției, prin postarea de pe Facebook, de sâmbătă, Băsescu a răspuns: „Nu, și dacă domnul Nițu ( Tiberiu Nițu - procurorul general n.r.) crede că a venit vremea ca nimeni să nu mai îndrăznească să mai exprime un punct de vedere, că dânsul are sensibilități, îl anunț că nu voi ține cont de sensibilitățile sale, mai ales când minte”. El a precizat că a exprimat punctul său de vedere, potrivit căruia Justiția are de constatat dacă în procesul de restituire au fost ilegalități, referitor la terenurile din județul Călărași. „Eu am scris aici (pe Facebook - n.r.), dar să conteste cineva că acea comisie (comisia parlamentară privind terenurile de la Nana - n.r.) nu a pornit de la decizii politice, este o copilărie, iar dacă domnul Nițu s-a simțit implicat politic, este problema dânsului, dar acest proces a avut ca bază o acțiune politică”, a declarat Băsescu. Potrivit fostului șef al statului, „până la clarificare, fie că e vorba de restituiri de terenuri agricole, fie că e vorba de restituiri de păduri, nu ar mai merge deloc înainte cu restituirile”.

Băsescu a scris, sâmbătă, pe Facebook, că îi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010, arătând că aceste familii suportă consecințele unor acțiuni politice îndreptate împotriva sa.